sâmbătă, 15 octombrie 2011

Intelegerea duhovniceasca a Bibliei



Transfigurările biblice sau "alfabetul duhovnicesc" au la bază înţelegerea duhovnicească a Cuvântului lui Dumnezeu, înţelegere a cărei temelie o regăsim în Evrei 11;1:
"Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute"







"A NU CĂUTA PACEA"                                                   
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Între Israel şi alte popoare (Ezra 9;12)
În Vechiul Testament, evreii erau opriţi de către Dumnezeu de la orice înţelegere cu alte popoare, astfel încât să nu preia din tradiţia sau cultura acestor popoare. Se înlătura astfel orice compromis, chiar şi căsătoriile dintre ei, din cauza slăbiciunilor omeneşti ale evreilor ce puteau păcătui uşor înaintea lui Dumnezeu, prin călcarea poruncilor Lui (2 Cronici 20;35).
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Între creştini şi cei din lume (Iacov 4;4, 1Tesaloniceni 5;3)
În Noul Testament, creştinii nu sunt opriţi de la căsătoria între ei şi ceilalţi oameni, ci de la o mentalitate care nu are nimic de a face cu credinţa în Cristos. De asemenea, creştinii sunt opriţi de la o viaţă pusă în slujba plăcerilor lumeşti, de a face compromisuri între cele lumeşti şi cele duhovniceşti, de multe ori această oprire presupunand despărţirea sufletească, eventual fizică, faţă de cei din lume.
Se trece astfel de la "a nu căuta pacea" materială, fizică la "a nu căuta pacea" în sens duhovnicesc, de însuşire a trăirii lumeşti.


"A NU SE AMESTECA"                                                    
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Amestec carnal şi de obiceiuri (Ezra 9;12)
În Vechiul Testament, evreii nu aveau voie să se amestece carnal cu alte popoare sau să participe la obiceiurile lor.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
A nu fi părtaşi cu cei din lume la faptele lor rele (1Ioan 2;15)
În Noul Testament, în perioada apostolică, creştinii erau opriţi de la orice comuniune cu cei din lume (2 Ioan v.10). Cu trecerea timpului, această problemă nu se mai ridică. În schimb, creştinii nu au voie să se amestece cu cei din lume, în sens duhovnicesc, adică să nu accepte şi să nu practice faptele rele ale celor din lume. Totodată, acest amestec nu trebuie să existe în sens sufletesc, prietenesc, de trăire.


"ALEŞII LUI DUMNEZEU"                                             
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Poporul Israel ca şi ţară şi neam (Geneza capitolul 17)
Datorită milei Lui, Dumnezeu l-a trimis pe Avraam să ridice Canaanul mai presus de orice neam, alegându-l ca popor al Lui. În Vechiul Testament, această alegere are legătură cu un anume popor, cel evreu, şi o anumită întindere geografică.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Creştinii aleşi pe baza credinţei în Cristos (Romani 4;16-17)
În Noul Testament, aleşii lui Dumnezeu îi reprezintă pe toţi oamenii de pe pământ cu credinţă în Iisus Cristos, indiferent de popor sau zonă geografică.
Astfel, în Vechiul Testament, alegerea s-a realizat pe bază văzută, materială, în timp ce în Noul Testament, alegerea se face pe bază nevăzută, duhovnicească, a credinţei. Dacă în primul caz, aleşii puteau fi localizaţi, în al doilea caz, aceştia nu pot fi localizaţi, ei fiind împrăştiaţi pe tot pământul.


"AŞTERNUT AL PICIOARELOR DOMNULUI"          
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
"Casa de odihnă" - Templul (1Cronici 28;2)
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Vrăjmaşii lui Dumnezeu în chip nevăzut (Evrei 10;12-13)
Se trece de la Templu, ca şi clădire, din Vechiul Testament - "aşternutul picioarelor Domnului" - la o stare nevăzută, nematerială, unde vrăjmaşii reprezintă aşternutul.


CÂNTĂRILE                                                                                      
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Cu instrumente sau voci (1Cronici 16;5-6)
În Vechiul Testament, cântările se făceau în mod public, respectiv în timpul organizării ritualice de dinaintea Chivotului Domnului.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Cântări în "inimi" (Efeseni 5;19, Coloseni 3;16)
În Noul Testament, într-o primă fază - cea apostolică - s-au menţinut într-o oarecare măsură aceste cântări auzite în grup, din cauza slăbiciunilor mari caracteristice începuturilor creştinismului. Mai târziu, o dată cu intrarea creştinului în hrana tare, aceste cântări neritualice vor fi cântate de acesta în "inimă"(minte), pentru a nu deveni pricină de poticnire in fata celor slabi (necredincioşi).


"CE AM EU A FACE CU TINE?"                                     
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Dezicerea lui Elisei de faptele lui Israel (2Împăraţi 26;2)
În Vechiul Testament, prin această expresie, Elisei nu vrea să se socotească părtaş la intenţiile împăratului lui Israel şi la faptele acestuia care călcase voia lui Dumnezeu. Dezicerea se raportează la faptele umane, cei în cauză fiind de aceeaşi natură, şi anume, cea umană.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Dezicerea lui Iisus de Maria ca natură diferită (Ioan 2;4, 8;23)
În Noul Testament, Iisus se dezice de Maria, mama lui carnală, nu datorită faptelor ei, ci datorită naturilor diferite: Maria – de natură pământească, iar Iisus – de natură cerească, Iisus neacceptând ca El sa fie considerat de natură lumească.
Se observă că în Vechiul Testament, dezicerea se baza pe observarea faptelor vizibile, materiale, în timp ce în Noul Testament, dezicerea are la bază naturi diferite, nevăzute material, duhovniceşti (Ioan 8;23).


CIRCUMCIZIA                                                                   
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Tăierea prepuţului la nou-născutul de 8 zile (Geneza 17;10)
În Vechiul Testament, prin legământul cu Avraam, Dumnezeu a hotărât tăierea prepuţului la orice copil nou-născut (evreu) pentru a evidenţia astfel care este poporul Său ales.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
În inimă - minte (Romani 2;29), duh (Coloseni 2;11)
În Noul Testament, circumcizia carnală nu mai are justificare, ea fiind valabilă doar în sens duhovnicesc, prin  circumcizia "inimii", adică prin înlăturarea răutăţii sufleteşti şi facerea binelui având la bază Dragostea lui Dumnezeu.
Se trece astfel, de la circumcizia carnală (materială) la circumcizia "inimii" (duhovnicească).


COAPSA                                                                               
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Parte materială a corpului (Exodul 32;25)
În Vechiul Testament, întâlnim aspectul văzut al coapsei prin lovirea lui Iacov primită la încheietura coapsei din partea Omului lui Dumnezeu.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Aspect duhovnicesc al minţii (1Petru 1;13)
În Noul Testament, se poate observa aspectul nevăzut al coapsei prin ceea ce spune apostolul Petru: "încingeţi-vă coapsele minţii", arătând astfel trecerea de la starea văzută a lucrurilor la cea nevăzută.


CORTUL                                                                               
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Locaşul pământesc de închinare (Exodul 26;1)
În Vechiul Testament, cortul reprezenta locaşul pământesc de închinare pentru evrei, acesta fiind făcut din covoare de in subţire, din materiale albastre.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Trupul material al creştinului (2Petru 1;14)
În Noul Testament, cortul devine trupul creştinului, ca un nou locaş, în care Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, se întâlneşte cu creştinul, pentru a primi închinarea şi cererile acestuia.


FRATE, SORĂ, MAMĂ                                                                
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Oamenii, ca şi rude
În Vechiul Testament, fratele, sora şi mama aveau un singur înţeles, cel de rudenie, de sânge, după trupul firesc, omenesc.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Creştinii, Ierusalimul ceresc (Matei 12;49-50, Galateni 4;26)
În Noul Testament, înrudirea după trupul firesc, omenesc, nu mai are valoare, socotindu-se drept rude fraţii în credinţă, respectiv frate şi soră, iar mama devine Ierusalimul ceresc.
Se trece astfel de la rude văzute şi recunoscute carnal, la rude nevăzute, recunoscute duhovniceşte doar de către creştini.


INUL SUBŢIRE                                                                   
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Material albastru din care se făceau cortul şi îmbrăcămintea preoţească (Exodul 26;12, 8;5)
În Vechiul Testament, inul subţire reprezintă partea materială a cuvântului, respectiv inul propriu-zis, ce se folosea de către evrei drept material pentru cortul şi îmbrăcămintea preoţească.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Aspect duhovnicesc în caracterul creştinesc (Apocalipsa 19;8)
În Noul Testament, aspectul este duhovnicesc, inul fiind reprezentat de faptele drepte ale sfinţilor. Valoarea inului subţire nu se mai află în starea văzută a acestuia, ci în starea nevăzută, adică duhovnicească.


ÎNCHINAREA                                                                     
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Îngenunchere şi aplecare cu capul pe pământ
În Vechiul Testament, închinarea se făcea prin mişcări fizice cu trupul, caracterizate prin ritualurile evreilor în templul construit de Solomon.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Închinare în "duh şi adevăr" (Ioan 4;23)
În Noul Testament, închinarea nu se mai face cu trupul, ci în duh şi adevăr. Cu alte cuvinte, este vorba despre închinarea duhovnicească cu mintea, nevăzută de oameni, împreună cu faptele bune făcute în adevăr din partea închinătorului.


LEGĂTURA DINTRE OM ŞI DUMNEZEU                 
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Cu ajutorul obiectelor din Templu, date prin Lege
În Vechiul Testament, cu excepţia prorocilor şi oamenilor aleşi de Dumnezeu, cărora Acesta le vorbea şi li se arăta, ceilalţi evrei se foloseau de materie ca mijloc de comunicare şi respect faţă de Dumnezeu, prin intermediul Legii, ca indispensabilă metodă de legătură şi ascultare faţă de Voia Lui.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Prin Iisus Cristos, ca Mijlocitor, prin Duhul Sfânt (Ioan 20;29)
În Noul Testament, nu mai este nevoie de materie în legătura oamenilor cu Dumnezeu, aceasta transformându-se într-o legătură nevăzută, duhovnicească, prin Mijlocitorul Iisus Cristos, prin puterea Duhului Sfânt, prin credinţă. Cel mai elocvent exemplu îl întâlnim în A doua Epistolă către Corinteni 4;18 sau în Epistola către Romani 8;24.


LIBERTATEA                                                                      
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Libertate fizică - evreii neînrobiţi altor popoare
În Vechiul Testament, nu putea fi vorba de o altă libertate decât de cea fizică, adică libertatea poporului evreu sau cu alte cuvinte neînrobirea acestuia de către alt popor.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Libertate duhovnicească - creştinul ieşit de sub robia păcatului (Ioan 8;32-34)
În Noul Testament, libertatea fizică nu mai are importanţă, accentul punându-se pe libertatea duhovnicească, dată prin Iisus Cristos, o dată cu schimbarea Legii lui Moise cu o altă lege, cea a Duhului Sfânt, în care creştinul nu se mai află sub puterea Legii, ci sub har. Prin cunoaşterea Adevărului evanghelic, creştinul este eliberat de păcat, prin puterea Duhului Sfânt, care îşi găseşte locuinţa în interiorul creştinului, eliberându-l astfel pe acesta de sub puterea păcatului.



LUMINA                                                                               
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Lumina zilei, materială (Exodul 10;22-23)
În Vechiul Testament, lumina era observabilă doar la nivel vizual, sub forma ei materială, reprezentată prin lumina zilei sau lumina rezultată din foc.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Iisus Cristos, creştinii (Ioan 8;12, Efeseni 5;8-9, 2Corinteni 4;6)
O dată cu venirea lui Cristos, valoarea luminii se transpune în nevăzut, nemaipunându-se preţ pe lumina naturală obişnuită. Pentru creştini, adevărata Lumină devine  Iisus Cristos, iar după moartea şi învierea Lui, aceştia devin "lumini" în lume prin practicarea bunătăţii, dreptăţii şi adevărului.


MASA DOMNULUI                                                           
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Altarul pe care se ardea tămâie în templu (Ezechiel 41;22)
În Vechiul Testament, Masa Domnului avea înţelegere strict materială, fiind reprezentată prin altarul pe care se ardea tămâie.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Părtăşia creştinilor prin jertfa lui Cristos pe "altarul" Lui (1Corinteni 10;17-18)
În Noul Testament, Masa Domnului nu mai are un înţeles material. În perioada apostolică, la început, s-a menţinut un oarecare aspect ritualic, aceasta devenind pe parcurs, în înţelegere duhovnicească, o părtăşie a creştinilor cu Cristos. Cu alte cuvinte, este vorba despre participarea fiecăruia dintre creştinii din Trupul lui Cristos la suferinţele Lui, printr-o jertfa pe cruce (altar), prin prisma contopirii cu o "Pâine" şi un "pahar" nevăzut, cu învăţătura Evangheliei, prin însuşirea suferinţelor vieţii.



MIELUL                                                                                
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Animal jertfit cu ocazia Paştelui evreiesc (Exodul 12;3)
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Cristos - Mielul lui Dumnezeu (Ioan 1;29)
Se trece de la jertfa mielului ca şi animal, sacrificat de poporul evreu la sărbătoarea Paştelui, la jertfa lui Iisus Cristos, care devine astfel, Mielul, ca jertfă pentru oameni. O dată cu răstignirea Lui pe cruce se încheie "jertfa Mielului".


MILOSTENIA                                                                     
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
În faţa celorlalţi evrei (Neemia 8;10-12)
În Vechiul Testament, evreii făceau milostenie în timpul unor sărbători, arătandu-se darnici în faţa mulţimii.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
În ascuns, singur (Matei 6;3-4)
În Noul Testament, milostenia nu se mai face în faţa oamenilor. Ea este ştiută numai de către cel care o face şi de către Dumnezeu, deci în ascuns faţă de urechile şi ochii oamenilor
.


MIREASMA                                                                         
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Rezultat de amestec de mirodenii (Exodul 30;23-25)
În Vechiul Testament, evreii trebuiau să prepare untdelemnul sfânt, acesta conţinând diferite mirodenii, frumos mirositoare, care dădeau mireasma.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Creştinii (2Corinteni 2;15)
În Noul Testament, mireasma nu mai are înţeles material, ci unul  duhovnicesc, prin caracteristica pe care o au creştinii, aceea de a vesti frumos Evanghelia.



MUNTELE                                                                            
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Formă de relief de care evreii nu aveau voie să se atingă (Exodul 19;12)
În Vechiul Testament, muntele Sinai - munte sfânt - era muntele pe care Dumnezeu cobora să le vorbească evreilor prin persoana lui Moise. Muntele era socotit sfânt şi nici un alt om nu avea voie să urce pe el, în afară de Moise.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Muntele Sionului, cetatea lui Dumnezeu din ceruri (Evrei 12;22)
În Noul Testament, muntele sfânt nu mai este socotit cel pe care a urcat Moise, ci Muntele Sionului, un munte nevăzut, ce se află în ceruri şi unde cu adevărat locuieşte Dumnezeu.


NAŞTEREA DIN NOU                                                                 
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Schimbarea de nume (Geneza 17;5)
În Vechiul Testament, schimbarea de nume pentru  om, venită din partea lui Dumnezeu, însemna o nouă viaţă, menire, în care Dumnezeu vorbea sau se arăta prin semne celui pe care îl alegea. Naşterea din nou presupunea ascultarea de Dumnezeu prin coordonarea directă a omului, din exterior, de către Dumnezeu.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Schimbarea caracterului uman ca urmare a botezului (Tit 3;5)
În Noul Testament, naşterea din nou se regăseşte în interiorul omului, în duhul său, fiind săvârşită de Duhul Sfânt, care îl modifică lăuntric pe cel ales să devină creştin, la bază aflându-se Botezul, prin care omul suporta o transformare radicală de caracter, în timp.
Se trece astfel, de la o naştere exterioară omului, prin nume, la o naştere interioară a trăirii duhovniceşti, prin puterea Duhului Sfânt.


PACEA                                                                                  
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Pace naturală, înţelegere, linişte între popoare (2Cronici 20;30)
În Vechiul Testament, pacea are un singur aspect: cel de înţelegere între oameni, de linişte, fără războaie. Aceasta se mai numeşte şi pace lumească.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Pacea dată de Cristos prin Dragostea divină (Ioan 14;27)
În Noul Testament, pacea lumească nu mai are importanţă. Prin jertfa Fiului Omului Iisus, Dumnezeu a făcut pace cu omul, oferindu-i Pacea Lui. Datorită îndreptăţirii omului, prin credinţă, Dumnezeu coboară în inima omului, dând naştere la o stare de linişte sufletească, lăuntrică, cunoscută doar de creştin şi Dumnezeu, iar la nivel de Adunare, aceasta ii defineşte pe fraţii creştini.
Se trece astfel de la pacea lumească, văzută, la pacea duhovnicească, nevăzută, creştină.


PAŞTELE                                                                              
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
A-i lăsa "neatinşi" pe evrei de nenorocirile date de Dumnezeu egiptenilor (Exodul 12:12-13)
Cuvântul "Paşte" înseamnă a şchiopăta, a sări peste ceva, a lăsa neatins. Când Dumnezeu a omorât pe copiii întâi-născuţi ai egiptenilor, a lăsat neatinse casele evreilor, ocrotindu-i de nenorocirile date egiptenilor. Prin jertfa mielului pascal, Dumnezeu instituise pentru evrei sărbatoarea ce amintea de eliberarea poporului evreu din robia egipteană. In Vechiul Testament, "Paştele" semnifică salvarea de la moartea naturală şi de la nenorociri a poporului evreu, deci o neatingere de nenorociri, o neatingere de natură materială.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
A-i lăsa “neatinşi” pe creştini de moartea veşnică, dată de Dumnezeu necreştinilor (Ioan 10;28, 17;12, 1Ioan 3;14)
În Noul Testament, "Paştele" devine Iisus Cristos. Prin jertfa şi învierea Lui, oamenii au posibilitatea de a deveni creştini şi de a fi salvaţi de la moartea veşnică, fiind pregătiţi astfel pentru viaţa veşnică. "Paştele" reprezintă salvarea de la moartea veşnică a creştinilor, peste care Dumnezeu sare, îi lasă neatinşi de moartea veşnică, fiind vorba deci de o neatingere nevăzută, nematerială.


PÂINEA                                                                                
În perioada apostolică, pâinea se transfigurează în trei ipostaze :
PÂINEA – Paşte
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Azimi - “Pâinea întristării” (Deutoronom 16;3)
Evreii erau opriţi de către Dumnezeu să mănânce pâine dospită în timpul sărbătorii Paştelui, aceştia având voie să mănânce numai azimi timp de 7 zile. Azimile reprezentau ieşirea în grabă a evreilor din Egipt.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Pâine - “Trupul lui Iisus Cristos” (Matei 26;26)
În perioada apostolică, la sărbatoarea Paştelui, creştinii foloseau pâinea dospită deoarece Cristos este socotit Preot în veac, dupa rânduiala lui Melhisedec (Evrei 7;21), cunoscându-se faptul că şi Melhisedec l-a întâmpinat pe Avraam tot cu pâine (Geneza 14;18).

PÂINEA – Cină
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Pâinile pentru punerea  înainte (Levitic 24;5-9)
Pâinile pentru "punerea înainte" reprezentau pâini de aducere aminte, un dar consumat de foc înaintea Domnului. Acestea se puneau neîncetat în fiecare zi de sabat.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Pâine - “Trupul lui Iisus Cristos” (Marcu 14;22)
La fel ca şi la sărbătoarea Paştelui, la Cină se folosea pâinea, înţeleasă ca fiind trupul lui Cristos ce înlocuieşte pâinile pentru "punerea înainte". În acelaşi fel în care evreii aduceau acele pâini sfinţite neîncetat înaintea Domnului, în fiecare zi de sabat, tot aşa se împartăşeau creştinii cu pâinea (Cristos), în fiecare seară când aceştia se adunau.


PÂINEA - Hrană
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Mana dată de Dumnezeu pentru evrei drept hrană (Exodul 16;14-15)
Evreii au primit de la Dumnezeu această mană, căzută din Cer, care era sub formă de grăunţe mărunte, constituind pâinea cea de toate zilele.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Pâine - “Trupul lui Iisus Cristos” (Ioan 6;48, Fapte 27;34-35)
Pentru hrana zilnică, creştinii din perioada apostolică foloseau tot pâinea în sens de trup al lui Cristos. Aceasta era sfinţită cu ajutorul rugăciunilor şi mulţumirilor aduse Domnului şi putea fi mâncată şi în compania celor necreştini.
PÂINEA – Transfigurare în înţelegerea actuală
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Pâinea materială sub toate aspectele ei
Din cauza slăbiciunii firii pământeşti, a lipsei de credinţă din acele vremuri şi în special a evreilor, în tot Vechiul Testament şi în perioada apostolică, Dumnezeu a lucrat cu oamenii prin diverse mijloace de închinare (semne, minuni, vindecări). Unul dintre acestea l-a reprezentat pâinea, în starea ei materială, ca o legătură vizibilă cu El, astfel încât cei în cauză să poată să creadă dacă văd.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
“Pâinea Vie”- Cristos - Cuvântul Evangheliei (Ioan - capitolul 6)
O dată cu încheierea perioadei apostolice, creştinii vor înţelege, prin puterea Duhului Sfânt, că adevărata pâine nu este aceea văzută, materială, ci Cristos, Pâinea Vieţii, reprezentat prin Cuvântul  Scripturii. Acesta devine hrana duhovnicească pentru orice creştin, o hrană (pâine) nevăzută, dată de Duhul Sfânt, pâinea materială pierzându-şi astfel importanţa.


PERDEAUA                                                                         
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Desparte în cort Locul Preasfânt de locul Sfânt (Exodul 26;31)
În Vechiul Testament, cortul avea două încăperi, despărţite printr-o perdea albastră. În prima încăpere, numită Locul Sfânt, aveau voie să intre doar preoţii evrei, iar în a doua încăpere, numită Locul Preasfânt, nu putea intra decât marele preot, o dată pe an, pentru a aduce jertfe. Perdeaua semnifică delimitarea între Locul Sfânt şi Locul Preasfânt din cortul evreiesc.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Trupul uman al lui Isus Cristos (Evrei 10;20)
În Noul Testament, perdeaua devine trupul lui Cristos, trup de slavă, care după ce a înviat, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Preasfânt, adică în Cer, unde mijloceşte la Tatăl pentru noi.


POSTUL                                                                                
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Ritual în faţa celorlalţi (Estera 4;3, Neemia 9;1-3)
În Vechiul Testament, postul era practicat de evrei printr-un anume ritual, la vedere, în prezenţa celorlalţi evrei.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
În ascuns, singur (Matei 6;16-18)
În Noul Testament, Cristos ne învaţă că adevăratul post este ascuns faţă de ceilalţi oameni, fiind cunoscut doar de Dumnezeu. Astfel, creştinul nu trebuie să se arate celorlalţi oameni că posteşte, ci numai lui Dumnezeu.
Se trece de la postul evreiesc ritualic, văzut, la postul creştinesc nevăzut, bazat pe înlăturarea răutăţii (Isaia 58;6-7).



PREOŢII                                                                                
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Aleşi de Dumnezeu pentru evrei prin Lege (Exodul 28;1)
Aaron şi fiii săi au fost primii preoţi care trebuiau să ţină slujbele şi să aducă jertfele aşa cum le stabilise Dumnezeu prin Moise. Pe lângă mulţimea poruncilor cu privire la preoţime, cei care răspundeau de slujirea altarului se distingeau printr-o îmbrăcăminte preoţească specială şi prin ritualuri.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Toţi creştinii - Adunarea (1Petru 2;5)
În Noul Testament, preoţimea este schimbată radical din toate punctele de vedere, înlăturându-se ritualurile şi toate îngrădirile, preoţii reprezentându-i pe creştinii din Adunarea creştină, dupa rânduiala lui Melhisedec.
Se trece astfel, de la o preoţime văzută şi distinctă prin reguli şi ritualuri, la o preoţime nevăzută, de natură duhovnicească.


PRIMIREA MÂNCĂRII  
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
"Primită" de Dumnezeu în exteriorul omului (2Cronici 7;1)
În Vechiul Testament, mâncarea, sub formă de jertfe, era consumată de Dumnezeu pe altarele construite de evrei.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
"Primită" de Dumnezeu prin interiorul omului (Romani 14;6)
În Noul Testament, mâncarea este primită de Dumnezeu, prin consumarea Cuvântului, care devine mâncare pentru creştin, sfinţită prin rugăciune şi mulţumire.


RĂMĂŞIŢA                                                                         
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Evreii veniţi din robie (1Împăraţi 19;18)
În Vechiul Testament, rămăşiţa îi reprezintă pe cei 7000 de evrei, întorşi în Israel din robie.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
"Aleşii" din poporul Israel (Romani 9;27, 12;5)
În Noul Testament, rămăşiţa este alcătuită din creştinii evrei aleşi pe baza harului. Dacă în Vechiul Testament este vorba de o salvare fizică a poporului evreu, în Noul Testament se face referire la o salvare prin mântuire a poporului evreu, reprezentat doar de către creştinii aleşi de Dumnezeu din rândul acestui popor.


RUGĂCIUNEA                                                                    
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
În prezenţa întregii adunări (1Împăraţi 8;22)
În Vechiul Testament, evreii aduceau rugăciuni la Templu, mai ales prin reprezentanţii lor, preoţii. Rugăciunile se făceau cu predilecţie în grup şi doar în puţine cazuri în mod particular, din cauza slăbiciunilor lor, aceştia aflându-se sub incidenţa Legii.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
În ascuns, singur (Matei 6;5-6)
În Noul Testament, în perioada apostolică, s-a menţinut la început rugăciunea în grup datorită obişnuinţei evreilor. Mai târziu, însă, accentul cade pe rugăciunea particulară a creştinului, aceasta constituind puntea de legătură permanentă cu Dumnezeu, dată fiind prezenţa Duhului Sfânt în creştin.
Se trece astfel, de la rugăciunea comună auzită de cei din jur, la rugăciunea particulară neauzită de alţi oameni.


SAREA                                                                                  
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Sare comestibilă (Leviticul 2;13)
În Vechiul Testament, sarea se găsea numai sub formă comestibilă (materială).
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Creştinii (Marcu 9;50, Coloseni 4;6)
În Noul Testament, sarea reprezintă Adunarea creştină (creştinii) care ştie să vestească Cuvântul Evangheliei în lume.


SÂNGELE STROPIRII                                                      
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Ritual cu sânge de tauri, jertfe de mulţumire (Exodul 24;5-8)
În Vechiul Testament, Moise îndeplinea ritualul stropirii cu sânge de tauri, ori de câte ori poporul evreu se bucura, sub forma unei jertfe de mulţumire.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Jertfa lui Cristos care stropeşte conştiinţa omului (Evrei 12;24)
În Noul Testament, aceste jertfe sunt înlocuite de jertfa Mântuitorului, care curăţă conştiinţele oamenilor, aducându-le în suflet bucurie ori de câte ori aceştia vestesc şi trăiesc Cuvântul Scripturii.


SFINŢIREA                                                                          
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Cu ajutorul obiectelor, prin ritualuri
În Vechiul Testament, sfinţirea se făcea de către preoţi conform Legii lui Moise, cu ajutorul unor obiecte, prin ritualuri bine determinate, menite să întărească poporul evreu în ascultarea faţă de Dumnezeu. Ritualul sfinţirii se realiza în mod văzut iar obiectele de cult aveau un rol foarte important în relaţia om - Dumnezeu, asigurându-i pe evrei că prin aceste ritualuri Dumnezeu îi ocroteşte.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
În inimă - minte (1Petru 3;15), duh (Coloseni 2;11)
În Noul Testament, obiectele de cult îşi pierd importanţa, acestea fiind înlocuite cu mulţumirea creştinului şi rugăciunea faţă de Dumnezeu, ca Acesta să sfinţească, într-o primă fază, mâncarea, iar mai apoi omul, în totalitatea lui - trup, suflet şi duh (1Tesaloniceni 5;23). Sfinţirea se realizează în ascuns, în inimă (minte) şi nu prin ritualuri. Astfel, în Noul Testament, nu se mai pune preţ pe sfinţirea materiei (obiecte, case, etc.), ci numai pe omul în sine, prin puterea Duhului Sfânt, într-un mod nevăzut.


SLUJBELE                                                                             
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Ritualurile preoţilor din Templu sau cort
În Vechiul Testament, slujbele erau făcute numai de către preoţi pentru tot poporul, fiind strict legate de altarul templului. 
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Ajutor reciproc între oameni (Romani 15;26, 2Corinteni 9;12, Filipeni 2;30)
În Noul Testament, slujbele iau o nouă înfăţişare nemaifiind nevoie de ritualurile strict preoţeşti. Astfel, slujbele sunt făcute de către orice creştin pentru fiecare om în parte. Liturghia reprezintă slujba în care omul îşi ajută semenul în nevoile lui, această slujbă fiind cu atât mai importantă cu cât cel care o face, beneficiază de darurile Duhului Sfânt. Creştinul care are în sarcină o slujbă trebuie să o facă fără a fi constrâns, din toată inima, şi nu din obligaţie, la fel ca în Vechiul Testament.
În timp ce în Vechiul Testament slujbele (ritualurile), făcute de preoţi, aveau loc în mod văzut, în Noul Testament, slujbele creştinilor constau în ajutorarea semenilor aflaţi în necaz, ele fiind văzute doar de către Dumnezeu.


SPĂLAREA PICIOARELOR                                            
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Obicei de curăţire (Judecători 19;21)
În Vechiul Testament, spălarea picioarelor se făcea pe de o parte, ca şi curaţire trupească, iar pe de altă parte, ca un semn de respect faţă de cei cărora le erau spălate picioarele.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
A da întâietate în dragostea frăţească (Ioan 13;12-14, trimiteri)
În Noul Testament, actul în sine se înţelege duhovniceşte, chiar dacă la început Iisus îl practică într-un mod puţin modificat în faţa ucenicilor săi. Elocvente în acest sens sunt cuvintele lui Iisus: "Înţelegeţi voi…?" (Ioan 13;12). Pentru creştini, spălarea picioarelor are o însemnătate dovedită prin faptele de dragoste frăţească, într-o întâietate reciprocă şi nu printr-un act ritualic de spălare propriu-zisă.


SUFLETUL                                                                           
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Aspect material (Geneza 9;4, Leviticul 17;11)
În Vechiul Testament, sufletul este reprezentat mai ales sub formă materială, prin sânge, din cauza evreilor care aveau nevoie de ceva vizibil pentru a crede. De asemenea, de câteva ori, sufletul se prezintă şi sub o formă nevazută, cu o importanţă mai mică pentru evreii acelor timpuri. 
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Stare duhovnicească (Matei 10;28, 12;18)
În Noul Testament, accentul se modifică treptat, acordându-se importanţă sufletului ca un element nevăzut şi viu, sângele nemaiavând legătură cu sufletul (1Corinteni 15;50).


TABLELE                                                                              
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Table de piatră (Exodul 24;12, 34;1)
Tablele de piatră sunt cele două pietre pe care au fost scrise poruncile şi Legea date de Dumnezeu evreilor prin Moise. Aceste pietre erau ţinute într-o ladă numită Chivot. Evreii trebuiau să respecte tot ceea ce era scris pe aceste table de piatră.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Table de carne "inimă" - minte, duh (1Corinteni 3;3, Evrei 8;10)
În Noul Testament, tablele de piatră îşi pierd valabilitatea ca stare vazută, ca şi materie (pietre), acestea transpunându-se în stare nevăzută, adică în "inimi". Tablele de carne reprezintă "inimile" în care îşi găseşte loc Dumnezeu şi în care El scrie Legea şi poruncile Sale încă de la naşterea creştinilor, pe care aceştia le respectă, fără a face eforturi deosebite, datorită Duhului Sfânt care locuieşte în ei şi care îi ajută.


TĂMÂIA                                                                               
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Sub forma ei materială folosită la slujbele preoţilor
În Vechiul Testament, tămâia era folosită de preoţi pentru ritualurile slujbelor din templu.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Rugăciunile sfinţilor (Psalmi 141;2, Apocalipsa 5;8)
În Noul Testament, tămâia capătă o altă înfăţişare, de natură duhovnicească, nevăzută, însemnând rugăciunile sfinţilor.


TEMPLUL                                                                             
Templul se transfigurează în trei ipostaze:

1. SFÂNTA SFINTELOR - PRONAOS

VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Locul Preasfânt (Evrei 9;3-7)
În Vechiul Testament, templul era reprezentat, la început, prin "cortul de închinăciune" (Exodul 25), iar mai apoi, prin templul lui Solomon, amândouă fiind compuse din două încăperi despărţite de o perdea. În Sfânta Sfintelor nu avea voie să intre decât marele preot o dată pe an, pentru a aduce jertfe.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Situat în ceruri (Evrei 8;1-2)
În Noul Testament, Locul Preasfânt nu mai are aceeaşi înţelegere materială, ci una duhovnicească, acesta reprezentând Casa lui Dumnezeu, care se află în Ceruri, unde Cristos stă la dreapta Tatălui.

2. SFÂNTA - NAOS

VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Locul Sfânt (Evrei 9;2)
În Vechiul Testament, Locul Sfânt reprezenta încăperea din templul evreiesc în care nu aveau voie să intre decât preoţii pentru a îndeplini ritualurile necesare.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Trupul lui Iisus Cristos, creştinii (Ioan 2;19)
În Noul Testament, Locul Sfânt devine Persoana Mântuitorului, chiar din timpul vieţii Lui pe pământ, anunţând cum urma să fie înţeles Fiul lui Dumnezeu şi implicit creştinii, în postura de Adunare, ca Trup al Lui, atât în stare văzută, dar mai ales nevăzută. Astfel, templul, ca şi clădire materială sau casă, îşi pierde importanţa înaintea lui Dumnezeu, fapt ce reiese clar din Evanghelia lui Matei 27;51, etc.

3. CURTEA TEMPLULUI - HIERON

VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Ansamblul curţilor şi clădirilor templului (Apocalipsa 11;2)
În Vechiul Testament, pe lângă clădirea propriu-zisă a templului în care se desfăşurau ritualurile religioase ale preoţilor, existau curţi şi clădiri aferente, în care poporul evreu avea voie să intre pentru a participa la procesiunile îngăduite de Dumnezeu pentru ei. Toate aceste curţi şi clădiri constituiau, laolaltă cu clădirea propriu-zisă a templului lui Solomon, templul în totalitatea sa.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
"Lumea" în înţeles duhovnicesc (Ioan 2;14)
În Noul Testament, curtea templului are o înţelegere pur duhovnicească. Aceasta reprezintă lumea în sine, adică toţi cei care nu fac parte din Adunare, ca şi manifestare a acestora pe tot pământul, acest pământ ţinând loc de curte pentru cei lumeşti.

TEMPLUL LUI DUMNEZEU

VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
În starea lui materială construit de evrei
La porunca lui Dumnezeu, evreii au ridicat cortul, iar mai târziu au construit templul, ca şi lăcaş de închinăciune şi loc de întâlnire a lui Dumnezeu cu poporul Lui.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Trupul lui Cristos - Adunarea creştină (Ioan 2;21, 1Corinteni 3;16)
Acest lăcaş material şi-a păstrat valabilitatea pâna la venirea şi jertfa lui Iisus Cristos, Acesta devenind Templul, în Trup, atâta timp cât a trăit ca Om pe acest pământ. După învierea lui Iisus, Adunarea creştină devine Trupul, Templul lui Dumnezeu, Cristos fiind Capul acestui Trup. Se trece astfel de la templul evreiesc, exterior omului, construit de oameni, la Templul din interiorul creştinului, neridicat de mâini omeneşti (Faptele Apostolilor 17;24).


ULEIUL                                                                                 
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Uleiul în stare materială folosit de preoţi în post
În Vechiul Testament, uleiul sfinţit era folosit în post de către preoţi, acesta având un aspect doar material.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Uleiul veseliei (Psalmi 45;7, Evrei 1;9)
În Noul Testament, uleiul este reprezentat de bucuria creştinului manifestată o dată cu fiecare faptă creştinească, săvârşită prin puterea Duhului Sfânt.


UNGEREA                                                                            
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Ungere făcută de către preoţi în templu, prin ritual
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Ungere cu Duh Sfânt făcută de Dumnezeu (Fapte 10;38, 1Ioan 2;20-21)
În Noul Testament, ungerea este realizată direct de către Dumnezeu, fiind observată doar de creştinul "născut din nou". Se trece astfel, de la o ungere cu ulei material, sfinţit de preoţi în templu, la o ungere nevăzută, cu Duh Sfânt, a celor aleşi de Dumnezeu.


VASUL                                                                                  
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Lighean de bronz (Exodul 30;18-20)
În Vechiul Testament, ligheanul de bronz era un vas în care se punea apa iar preoţii trebuiau să se spele pe mâini şi pe picioare pentru a nu muri. Acest vas reprezenta un obiect de cult şi astfel, prin spălarea cu apă, preoţii deveneau "curaţi" în faţa lui Dumnezeu.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Trupul creştinului, în duh (Fapte 9;15)
În Noul Testament, vasul devine înşusi creştinul, în care Dumnezeu, prin prezenţa lui Cristos şi a Duhului Sfânt, curăţeşte lăuntrul acestuia, nu printr-o apă materială, ci printr-o Apă curată, vie, de natură duhovnicească. Se trece astfel, de la starea văzută a vasului - ligheanul de bronz, la starea nevăzută a acestuia - interiorul creştinului, duhul său.


ZIUA DE ODIHNĂ                                                            
VECHIUL TESTAMENT (stare văzută)
Sabatul evreiesc (Exodul 20;8-11)
În Vechiul Testament, ziua de odihnă era sabatul, sâmbăta, zi nelucrătoare, dată ca poruncă de Dumnezeu pentru odihna săptămânală a evreilor.
NOUL TESTAMENT (stare nevăzută)
Odihna milenară, duhovnicească (Evrei 4;3-11, 2Petru 3;8)
În Noul Testament, ziua de odihnă nu mai reprezintă o zi obligatorie de odihnă, fapt reieşit din Epistola lui Pavel către Romani 14;5-6. Ţinând cont de faptul că Dumnezeu socoteşte o zi "ca o mie de ani" (2 Petru 3;8), se observă că această zi de odihnă, omenească, se strămută într-o zi milenară, divină. Astfel, odihna fizică din acea zi de odihnă evreiască, devine o odihnă duhovnicească, adică o trăire a creştinului în Dragostea lui Dumnezeu, încă de acum şi mai ales în cei o mie de ani. Această zi divină reprezintă de fapt Împărăţia lui Iisus Cristos în Cer, în veşnicie, când toţi creştinii vor trăi fericiţi în odihnă, bucurându-se de prezenţa totală a Binelui şi dispariţia pentru totdeauna a Răului. Pentru creştini, odihna nu mai trebuie înţeleasă adliteram, aceştia odihnindu-se ori de câte ori savârşesc fapte de Dragoste din credinţă.

Va multumim pentru rabdarea acordata acestui Studiu Biblic. 
Sursa acestui articol despre Transfigurari Biblice este in parteneriat cu site-ul crestin: http://www.crestinabsolut.webs.com/ 

Harul Domnului Nostru Isus Cristos sa fie cu voi. Amin!


Reacții:

0 comentarii: