marți, 13 iulie 2010

Etape pe calea crestina


Ascensiunea pe Calea mantuirii presupune cateva etape pe care crestinii trebuie sa le parcurga sub indrumarea Cuvantului Scripturii.

Nasterea din nou nu se limiteaza la un anume moment ci reprezinta un proces continuu de transformare totala a firii pamantesti. Acest lucru implica transpunerea in viata practica, de zi cu zi, a invataturilor biblice si, cu precadere, a versetelor cuprinse in Intaia Epistola catre Corinteni si in Epistola catre Galateni:
1Corinteni 13;4-7: "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."
Galateni 5;22-23: "Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,
blandetea, infranarea poftelor. Impotriva acestor lucruri nu este lege."


Prin aceste repere se poate verifica daca firea umana s-a transformat cu adevarat sau dimpotriva a stagnat pe acel drum al pocaintei atat de trambitat si sustinut de majoritatea cultelor religioase.
Apostolul Pavel spune:
Tit 1;16: "Ei se lauda ca cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Il tagaduiesc, caci sunt o scarba: nesupusi, si netrebnici pentru orice fapta buna."




Din pacate, aceste cuvinte ale apostolului Pavel reflecta pe deplin realitatea zilelor noastre. Astfel, din punct de vedere teoretic, cei mai multi pretind ca Il cunosc pe Dumnezeu, dar la nivel de fapte, se dovedeste ca acestia nu si-au schimbat firea pamanteasca si nu sunt in stare sa-si duca crucea pentru a deveni oameni duhovnicesti.

Este eronat a se crede ca un om nascut din nou poate sa-si duca mai departe existenta savarsind pacate. Daca lucrurile ar sta in acest fel, se mai pot implini cuvintele apostolului Pavel din Epistola catre Galateni: "...Cristos traieste in mine"?! Cum se poate vorbi despre sfintenie daca firea pamanteasca nu a fost cu adevarat schimbata?! Insusi conceptul de nastere din nou indica intrarea intr-o alta viata, o viata in care pacatul nu mai exista iar crestinul, prin puterea Duhului Sfant, poate sa cunoasca si sa practice sfintenia:

1 Ioan 2;27: "Cat despre voi, ungerea, pe care ati primit-o de la El, ramane in voi, si n-aveti trebuinta sa va invete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va invata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramaneti in El, dupa cum v-a invatat ea."

Pocainta (grec. metanoia - schimbare de gand) este etapa de inceput in care omul constientizeaza mizeria morala caracteristica celor care isi duc existenta conform principiilor umane, pamantesti. In aceasta etapa, individul isi exerseaza gandirea astfel incat sa poata percepe in concret un alt mod de viata structurat doar pe criterii biblice. Prin urmare, in acest stadiu este implicat mai mult gandul decat fapta in sine, cel venit de curand spre Cristos neavand si puterea de a practica deja un set de valori duhovnicesti.Mai mult, caracterul celui aflat la inceput pe Calea credintei este inca dominat de slabiciunea specifica firii pamantesti si in consecinta pacatele cu voia devin inevitabile, individul neavand suficient autocontrol si cunoastere la nivel biblic pentru a se impotrivi impulsurilor care de-a lungul timpului l-au determinat sa pacatuiasca. Pe masura ce individul avanseaza, din punctul de vedere al cunoasterii rezultate din asimilarea Cuvantului Scripturii, acesta devine raspunzator in fata lui Dumnezeu in eventualitatea in care ar continua sa pacatuiasca:

Luca 12;48: "Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; si cui i s-a incredintat mult, i se va cere mai mult."

Pe de alta parte, chiar si in aceasta etapa de pocainta, cel care savarseste pacate, precum: crima, adulter, furt, sau altele care duc la moarte, nu poate fi iertat, acestea fiind deja insusite in cadrul familial si social o data cu formarea sa ca si individ. In mod cert, majoritatea oamenilor sunt constienti de gravitatea acestor fapte chiar inainte de a afla despre Cuvantul Scripturii. O delimitare intre pacate se regaseste in Intaia Epistola a lui Ioan si poate reprezenta un reper in analiza faptelor noastre crestinesti sau in luarea unei decizii cu privire la un frate care a pacatuit:

1 Ioan 5;16: "Daca vede cineva pe fratele sau savarsind un pacat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte. Este un pacat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru pacatul acela."

Laptele duhovnicesc implica o stare in care cunoasterea ad-litteram a Scripturii se situeaza la un nivel mai avansat, iar inchinarea se face potrivit conceptelor si invataturilor reprezentative pentru aceasta etapa. In acest stadiu al credintei, puterea de stapanire si cunoasterea teoretica a Scripturii fiind superioare etapei anterioare, trebuiesa se lucreze la nivel de fire, astfel incat credinciosul nu doar sa se indeparteze de faptele firii pamantesti, enumerate de apostolul Pavel in Epistola catre Galateni, ci sa se si deprinda cu practicarea celor descrise in Intaia Epistola catre Corinteni, capitolul 13:


Galateni 5;19-21: "Si faptele firii pamantesti sunt cunoscute, si sunt acestea: preacurvia, curvia, necuratia, desfranarea,inchinarea la idoli, vrajitoria, vrajbile, certurile, zavistiile, maniile, neintelegerile, dezbinarile, certurile de partide, pizmele, uciderile, betiile, imbuibarile, si alte lucruri asemanatoare cu acestea. Va spun mai dinainte, cum am mai spus, ca cei ce fac astfel de lucruri, nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu."

In mod evident, credinciosul nu va putea rezista in fata tuturor pacatelor expuse in Epistola catre Galateni, insa treptat va elimina o buna parte dintre acestea. In aceasta etapa a credintei, pacatul cu voia devine acel pacat pe care credinciosul stie ca a reusit sa-l depaseasca pana intr-un anume moment, si totusi, prin propria vointa, ajunge sa il repete in mod constient. Un alt aspect foarte important de luat in considerare il reprezinta puterea pe care credinciosul o primeste de la Dumnezeu, prin care acesta reuseste sa-si infraneze multe slabiciuni anterioare. Prin urmare, pacatul cu voia se raporteaza la starea de cunoastere si de traire duhovniceasca in care se gaseste credinciosul. Un pacat savarsit de cineva aflat in etapa de pocainta poate fi iertat, insa acelasi pacat venit din partea credinciosului aflat in etapa de lapte duhovnicesc nu mai poate fi iertat, fiind consideratpacat cu voia, tocmai datorita cunoasterii avansate a Cuvantului si a unei practici duhovnicesti mai indelungat.

Hrana tare este etapa in care crestinul, prin puterea Duhului Sfant, stie in ce fel sa se fereasca de faptele firii pacatoase enumerate in Epistola catre Galateni, capitolul 5 si in acelasi timp, poate sa implineasca cele descrise de apostolul Pavel in Intaia Epistola catre Corinteni, capitolul 13. In aceasta etapa, standardul de judecata a pacatului cu voia fiind foarte ridicat, crestinul trebuie sa ajunga la un mod de traire si practica duhovniceasca care sa-l tina departe de orice fel de pacat:

Evrei 5;14: "Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul."

1 Ioan5;18: "Stim ca oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, ci Cel nascut din Dumnezeu il pazeste, si cel rau nu se atinge de el."

La acest nivel, pacatul cu voia vizeaza chiar si cele mai neinsemnate aspecte ale firii omenesti intrucat cunoasterea este imensa si, asa cum se stie: "cui i s-a dat mult i se va cere mult". In etapa de hrana tare, pacatul se masoara intr-un mod cu totul diferit fata de celelalte etape, crestinul beneficiind de puterea Duhului Sfant atat in ceea ce priveste cunoasterea Cuvantului cat si in transformarea firii pamantesti. Astfel, constientizarea pacatului de catre crestin il determina sa nu mai practice lucruri care ar putea avea legatura cu firea pacatoasa, indiferent cat ar parea de minore la o prima vedere, acesta realizand ca Duhul Sfant l-ar parasi si treptat ar cadea din credinta daca ar fi implicat in astfel de fapte:


Evrei 6;4-6: "Caci cei ce au fost luminati odata, si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor -
si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, si-L dau sa fie batjocorit."


Cu alte cuvinte, un pacat minor in aparenta savarsit, in mod constient, cu voia, de un crestin aflat in etapa de hrana tare este socotit un pacat ce duce la moarte. Acelasi pacatminor, venit din partea unui credincios aflat in etapa de lapte duhovnicesc, nu mai este considerat un pacat ce duce la moarte, intrucat standardul de judecata este mai coborat, Dumnezeu stiind ca acesta nu are suficienta cunoastere biblica si nu a ajuns sa transpuna in practica Cuvantul pentru ca acel pacat sa-i fie socotit drept un pacat cu voia.


Pacatele cu voia sunt acele pacate savarsite de cei care au dovedit suficienta cunoastere biblica si practica duhovniceasca, acestea fiind judecate, in mod diferit, in functie de etapa crestineasca in care s-a ajuns. De aceea, in Scriptura, exista mai multe versete care fac referire la iertare si neiertare, tocmai pentru ca etapele de crestere pe Calea credintei sunt diferite. Asadar, se poate vorbi despre sfintenie doar in momentul in care crestinul ajunge in etapa de hrana tare, deoarece la inceput, cu sau fara voia sa, pacatele,mai grave sau mai putin grave, au pus stapanire peste firea sa, acesta neavand puterea de a le depasi astfel incat sa considere ca si-a rastignit firea pacatoasa:

Galateni 2;20: "Am fost rastignit impreuna cu Cristos, si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine."

In zilele noastre, inselarea a atins cote ingrijorator de mari din cauza perceptiei gresite a termenilor biblici si a orientarii spre lucruri ce se obtin in scurt timp si fara efort, cei asa-zisi crestini sustinandu-si pozitia prin concepte umane, subiective, si dovedind astfel ca "slujesc la doi stapani". Un exemplu elocvent il reprezinta termenul de nastere din nou, oamenii crezand ca un anume ritual le poate asigura nasterea din nou si implicit mantuirea. In realitate, acestia au lasat deoparte crucea, nu si-au schimbat firea pamanteasca, robita pacatului, si continua sa traiasca prin placerile lumesti, amagindu-se cu dictonul: "noi suntem pacatosi dar vom fi salvati", o afirmatie total ilogica din punct de vedere biblic, intrucat este imposibil sa fi salvat atata timp cat esti pacatos:

Evrei 7;26: "Si tocmai un astfel de Mare Preot ne trebuia: sfant, nevinovat, fara pata,despartit de pacatosi, si inaltat mai presus de ceruri,"
Domnul Iisus Cristos spune:

Ioan 15;19: "Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei..."

In consecinta, etapa de hrana tare, din punctul de vedere al cunoasterii biblice, si mai ales al practicii duhovnicesti in viata de zi cu zi, nu poate fi acceptata intrucat presupune multa suferinta si depaseste ratiunea omeneasca, aflata sub influenta conceptelor de natura istorica, filozofica, sociala sau de alta natura, toate plasmuite de mintea oamenilor care s-au indepartat de Cuvantul insuflat de Duhul Sfant. Mai mult, omul refuza suferinta pe Calea credintei, tinzand spre o viata usoara, normala, cladita pe repere existentiale lumesti, si limitandu-se la seturi de valori rezultate din gandirea pamanteasca sau din experiente ezoterice.


Reacții:

0 comentarii: