Mi título contenido de la página

vineri, 25 decembrie 2009

Rugaciunea




Din perspectiva legaturii dintre un crestin si Dumnezeu, rugaciunea poate fi considerata cea mai importanta, pe aceasta consolidandu-se existenta celui care traieste in Cristos. Din pacate, lumea religioasa contemporana a preluat o invatatura deformata, dat fiind nivelul ei de perceptie care a inglobat toate asteptarile celor credinciosi astfel incat sa existe o multumire deplina, iar ecoul mesajului mantuior sa patrunda mai usor in sufletele oamenilor.

Pe de alta parte, in cel mai bun caz, cei care, in mod sincer, au incercat sa aiba parte de mantuire, au acceptat drept litera de lege o invatatura adliteram, segmentata, mai mult sau mai putin nou-testamentara, fara a cunoaste insa sensul duhovnicesc al termenuluirugaciune, acestia fiind influentati de diverse motivatii ce le calauzeau existenta, precum si de conceptele istorico-traditionaliste ale vremurilor respective. In acest fel a rezultatbabilonul actual al rugaciunii, exprimate cu si pentru toti oamenii, mai mult sau mai putin in chip fatarnic, fara a exista nici cea mai mica grija de a nu poticni pe cei din jur, aruncandu-se astfel in derizoriu esenta si valoarea legaturii cu Tatal care ne-a creat.

Un aspect foarte important il reprezinta constientizarea faptului ca in Imparatia lui Dumnezeu totul este oranduit in mod valoric. Nimic din ceea ce ne cere Dumnezeu sa implinim nu trebuie privit la suprafata, in chip lumesc, raportat la o anume necesitate de natura umana, materiala. Prin urmare, scopul rugaciunii nu poate fi acela de a trambitaoamenilor credinta noastra in Dumnezeu si nici de a ne pune sufletul in a cere Tatalui ceresc o viata pamanteasca imbelsugata si lipsita de griji, caci adevarata viata nu este cea pe care o traim pe acest pamant, ci viata vesnica, alaturi de Dumnezeu.

Valoarea trebuie sa se raporteze intotdeauna la lucrurile nevazute sau altfel spus la tot ceea ce presupune viata cereasca. Astfel, in momentul in care aceasta raportare se face din punctul de vedere al duhului, tot ceea ce inseamna rugaciune, inchinare, ascultare si faptuire trebuie sa depaseasca planul uman de perceptie, capatand o incarcatura duhovniceasca. De asemenea, reperele crestinesti trebuie sa fie de natura celor ceresti, la fel cum este si Trupul duhovnicesc.

Diferentierea dintre lucrurile vazute si cele nevazute se poate observa, cu precadere, in scrierile Noului Testament. Astfel, evangheliile si epistolele evidentiaza cele trei etape pe calea crestina - pocainta, laptele duhovnicesc si hrana tare - intrucat invatatura biblica este cea care pregateste omul sa acceada, la un moment dat, de la perceptia umana a lucrurilor la cea divina, duhovniceasca. Mai mult, nu este intamplator nici faptul ca exista doua Testamente, trecerea de la Vechiul la Noul Testament, respectiv de la invatatura fundamentata pe cele vazute, la invatatura nevazuta, a Duhului Sfant, infaptuindu-se prin Iisus Cristos, Mijlocitorul (si mai apoi de catre apostoli), Cel care a adus un alt mod de raportare la Dumnezeu, pe care insa evreii din acele vremuri nu l-au inteles si nu l-au putut duce, intrucat inglobeaza esenta credintei, si anume "umblarea in duh si adevar".

Prin urmare, si rugaciunea trebuie sa se raporteze la Dumnezeu si nu la oameni. De asemenea, este important sa stim atat cui trebuie sa aducem rugaciuni precum si felul in care vom face acest lucru. In acest sens, este elocventa invatatura Mantuitorului Cristos care spune:
Matei 6;1: "Luati seama sa nu va indepliniti neprihanirea voastra inaintea oamenilor, ca sa fiti vazuti de ei; altminteri, nu veti avea rasplata de la Tatal vostru care este in ceruri."

Pentru a putea face distinctia, din punct de vedere valoric, intre invataturile incepatoare ale lui Cristos, de pocainta si lapte duhovnicesc, precum si invatatura de hrana tare, este nevoie mai intai sa se delimiteze si sa se inteleaga cele doua tabere:Adunarea lui Dumnezeu si lumea. Astfel, Noul Testament ne invata sa nu traim in felul lumii, sa luptam impotriva lumescului, respectiv a lumii, cea care faptuieste cu buna stiinta pacatul. Din punct de vedere uman, in momentul in care vom fi capabili sa deslusim ce reprezinta lumea si lumescul, raportarea la textele Scripturii va trebui facuta in functie de contextele istorice si sociale descrise precum si de nivelul de cunoastere, mai mult sau mai putin avansat, al credinciosilor din perioada apostolica si din zilele noastre. Pe de alta parte, este important sa ne raportam la acele texte biblice care prin continutul lor evidentiaza deosebirea fata de normalul omenesc, texte care din cauza contradictiilor si controverselor existente intre cultele religioase au fost receptate si calificate ca fiind greu de inteles si de explicat.

1Timotei 2;1-4: "Va indemn dar, inainte de toate, sa faceti rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii,pentru imparati pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii, ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea.Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului."

Acest aspect al rugaciunii, descris de apostolul Pavel in Intaia Epistola catre Timotei, nu mai este valabil pentru crestinii din zilele noastre, ci ii vizeaza pe credinciosii din perioada apostolica, aflati la inceput de drum pe calea credintei, pe care Scriptura ii invata sa se roage pentru toti oamenii, inclusiv pentru conducatori. In versetul al patrulea, Pavel face referire la semnificatia "lucrului bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu", si anume, vointa Domnului ca toti oamenii sa ajunga la cunostinta adevarului care, intr-o prima faza, se identifica cu Mantuitorul Cristos. Acest text, precum si altele asemanatoare, se raporteaza la vremurile in care Scriptura se transmitea doar pe cale orala, cand lumea nu avea cunostinta de Cristos sau de mantuire. Prin urmare, ce putea reprezenta "lucrul bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu", in contextul acelor vremuri? Un posibil raspuns ar fi cunoasterea cat mai bine a Cuvantului si a vietii Mantuitorului Cristos pe acest pamant, astfel incat o data cu rugaciunile celor credinciosi, toti cei carora le erau aduse aceste rugaciuni sa primeasca un duh de pace care sa le permita sa vesteasca Cuvantul la intreaga suflare. Intelegerea acestui text trebuie raportata la timp si spatiu, la o nadejde umana pe care credinciosii se cuvenea sa o aiba pentru a face cunoscuta bogatia Cuvantului lui Dumnezeu. In acest sens, sunt graitoare versetele trei si patru, in care se observa ca, in esenta, Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa aiba parte de mantuire, insa, in acelasi timp, din punct de vedere duhovnicesc, Dumnezeu stie, inca de la inceput, ca:

Matei 7;14: "Dar stramta este poarta, ingusta este calea care duce la viata, si putini sunt cei ce o afla."
2Tesaloniceni 2;11: "Din aceasta pricina, Dumnezeu le trimite o lucrare de ratacire, ca sa creada o minciuna:"

Aici pot fi incluse si alte texte care contin invataturi de inceput in credinta, precum siinvataturi de trecere, aduse de Mantuitorul Cristos, in contextul rigiditatii sufletesti a evreilor din acea perioada:

Matei 5;44: "Dar Eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc,"
Luca 6;28: "binecuvantati pe cei ce va blestema, rugati-va pentru cei ce se poarta rau cu voi."
Evrei 6;1-2: "De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Cristos, si sa mergem spre cele desavarsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu,invatatura despre botezuri, despre punerea mainilor, despre invierea mortilor si despre judecata vesnica."


Pe masura ce se inainteaza spre epistole, se observa ca aceste invataturi sunt lasate deoparte ca urmare a schimbarii perceptiei asupra lucrurilor si a cresterii pe calea duhovniceasca:

2Corinteni 4;16-17: "Asa ca, de acum incolo, nu mai cunoastem pe nimeni in felul lumii; si chiar daca am cunoscut pe Cristos in felul lumii, totusi acum nu-L mai cunoastem in felul acesta.Caci, daca este cineva in Cristos, este o faptura (Sau: zidire) noua. Cele vechi s-au dus: iata ca toate lucrurile s-au facut noi."

Pe de alta parte, exista texte biblice care ii vizeaza, cu precadere, pe cei ce au intrat pe calea credintei, acestia fiind invatati de Domnul Iisus sa se roage singuri, "in ascuns", intarindu-se astfel legatura lor interioara cu Divinitatea:

Matei 6;6: "Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa, si roaga-te Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati."
Avand in vedere ca viata in Cristos inseamna a nu fi partas cu lumea si faptele ei, iar cunostinta adevarului a ajuns, mai mult sau mai putin, la urechile celor ce ne conduc destinele, nu exista nici o motivatie reala pentru a fi aduse rugaciuni acestora, in conditiile in care, cu buna stiinta, incalca Scriptura si preceptele ei, initiind si aproband legi total opuse invataturilor biblice:
Apocalipsa 18;4: "Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: "Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei, si sa nu fiti loviti cu urgiile ei!"

Pentru adevaratii crestini, trebuie sa existe un alt standard de perceptie si implinire a invataturilor biblice intrucat din momentul in care se intelege semnificatia Trupului duhovnicesc si se tinde spre sfintenie, rugaciunea isi pierde orice legatura cu lumea, cu cei care cu buna stiinta faptuiesc nelegiuirea. In caz contrar, in nevazut, se va forma un trupintre cel care se roaga si cei care slujesc intunericului iar pedeapsa nu va intarzia sa apara. Exemplul cel mai concludent il reprezinta cuvintele Mantuitorului rostite inainte de a ajunge in mainile soldatilor romani:

Ioan 17;9: "Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru ca sunt ai Tai..."
Ioan 17;16: "Ei nu sunt din lume, dupa cum nici Eu nu sunt din lume."

Cristos este exemplul tariei si al puterii divine intrucat El este Dumnezeu, iar in aceasta postura duhovniceasca, caracteristica hranei tari, reperul il constituie Adunarea crestina, si nicidecum lumea. Astfel, crestinii nu se mai pot ruga pentru lume, ci pentru cei ai Lui. Mai mult, Iisus S-a dus singur sa se roage pe munte, tocmai pentru a ne arata ca partasia in rugaciune implica aceeasi stare in credinta. Daca aceasta concordanta nu exista, rugaciunea nu poate fi auzita nici chiar de credinciosii mai slabi din Adunare, asa cum nici ucenicii nu au auzit-o, ci doar prin revelatie, prin puterea Duhul Sfant. Aceasta intelegere duhovniceasca a rugaciunii se regaseste si in alte versete, precum:

Galateni 1;10: "Caut eu oare, in clipa aceasta, sa capat bunavointa oamenilor, sau bunavointa lui Dumnezeu? Sau caut sa plac oamenilor? Daca as mai cauta sa plac oamenilor, n-as fi robul lui Cristos."

Iacov 4;4: "Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu."

1Ioan 2;15: "Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea, dragostea Tatalui nu este in El."

1Ioan 5;19: "Stim ca suntem din Dumnezeu si ca toata lumea zace in cel rau."


In ceea ce priveste rugaciunea inaltata in si pentru cei din Adunare, se observa aceeasi evolutie in raport cu cresterea in cunostinta adevarului. Astfel, pentru inceput, crestinii continuau sa se roage in acelasi fel in care se rugau evreii in perioada Vechiului Testament, in grup, scopul fiind acela de a-i incuraja si intari pe cei care erau de fata in astfel de momente si implicit, pe cei care aveau nevoie de aceste mijlociri la Dumnezeu:

Fapte 12;12: "Dupa ce si-a dat bine seama de cele intamplate, s-a indreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis si Marcu, unde erau adunati multi laolalta, si se rugau."

Fapte 16;25: "Pe la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau, si cantau cantari de lauda lui Dumnezeu; iar cei inchisi ii ascultau."


Acest model de rugaciune poate fi urmat de Adunarile aflate intr-un inceput al credintei, cu conditia sa nu poticneasca, in nici un fel, pe cei din afara. In acest sens, nu trebuie omise corecturile pe care le aduce Mantuitorul Cristos:

Matei 6;5-8: "Cand va rugati, sa nu fiti ca fatarnicii, carora le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile ulitelor, pentru ca sa fie vazuti de oameni. Adevarat va spun, ca si-au luat rasplata.Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa, si roaga-te Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati. Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati.Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai inainte ca sa-I cereti voi.
Un alt aspect important se regaseste in Epistola lui Iacov, unde trecerea de la etapa de lapte duhovnicesc la etapa de hrana tare trebuie inteleasa prin modul de a cuprinde in text atat pluralul, cat si singularul, iar valoarea rugaciunii o confera credinta la nivel individual. In acest fel, se permite un culoar pentru rugaciunea rostita in comun, valabila indeosebi pentru perioada in care cunostinta si puterea in Cristos nu erau suficient de mari pentru a intelege si trai Cuvantul lui Dumnezeu:

Iacov 5;13-14: "Este vreunul printre voi in suferinta? Sa se roage! Este vreunul cu inima buna? Sa cante cantari de lauda! Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe prezbiterii (sau: batranii) bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn in Numele Domnului."

In versetul 14, apostolul Iacov descrie modul normal in care crestinii din perioada apostolica se rugau in grup, cel bolnav urmand sa fie uns cu untdelemn. Ungerea cu untdelemn, care isi are originea in Legea lui Moise, este specifica perioadei apostolice si avea atat rolul unui semn pentru cei implicati in acea ipostaza, cat si acela de a intari sufleteste persoana pentru care erau aduse rugaciunile. Totodata, se poate adauga ca aceasta ungere cu untdelemn reprezinta o prefigurare a ungerii cu Duhul Sfant:

1Ioan 2;27: "Cat despre voi, ungerea, pe care ati primit-o de la El, ramane in voi, si n-aveti trebuinta sa va invete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va invata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramaneti in El, dupa cum v-a invatat ea."

Adevarata ungere cu Duhul Sfant se face in interiorul omului, in sufletul sau. Aceasta ungere nu are nici o legatura cu trupul fizic al credinciosului si nu presupune folosirea vreunor uleiuri materiale. Ungerea cu Duhul Sfant aduce dupa sine credinta,intelepciune, putere, si tot ceea ce implica starea de sfintenie, si nu neaparat vindecarea fizica. Credinta trebuie sa aiba drept scop vindecarea si salvarea sufletului, nu a trupului. De aceea, omul poate fi socotit bolnav si sufleteste, nu doar fizic:

Iacov 5;15: "Rugaciunea facuta cu credinta va mantui pe cel bolnav, si Domnul il va insanatosa; si daca a facut pacate, ii vor fi iertate."

In Vechiul Testament, evreii rosteau rugaciuni ritualice pe care le considerau onormalitate in raport cu Legea lui Moise. Astfel de rugaciuni, rostite in mod formal, nu pot avea nici o valoare inaintea lui Dumnezeu. "Rugaciunea facuta cu credinta" - prin aceste cuvinte, apostolul Iacov vrea sa sublinieze diferenta enorma dintre obisnuinta specifica acelor vremuri si puterea care trebuie sa-i defineasca pe adevaratii crestini. Credinta, fiind un dar de la Domnul, aduce cu sine, in trairea crestinului, puterea de a fi ferm convins ca rugaciunea sa isi va gasi raspunsul la Dumnezeu:

Iacov 5;16: "Marturisiti-va unii altora pacatele, si rugati-va unii pentru altii, ca sa fiti vindecati. Mare putere are rugaciunea fierbinte a celui neprihanit."

Intotdeauna cel care are credinta are si putere. Aceasta putere, insuflata de Duhul Sfant, sta la baza curatirii de pacate care, intr-o prima etapa, presupune marturisirea lor, pentru ca, ulterior, sa se ajunga la nivelul in care, prin dragostea agape, rugaciunile sa fie facute in mod reciproc, "unii pentru altii", oricand si oriunde, precum ne invata apostolul Pavel in Intaia Epistola catre Tesaloniceni:
1Tesaloniceni 5;17: "Rugati-va neincetat."

Puterea rugaciunii consta in sfintenia celui ce se roaga, a celui ajuns deja in etapa dehrana tare, in care acesta nu isi manifesta doar o dorinta sufleteasca dupa Dumnezeu, ci traieste si implineste in fapt Cuvantul Domnului:

Galateni 2;20: "Am fost rastignit impreuna cu Cristos, si traiesc... dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine. Si viata, pe care o traiesc acum in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine."
Exista multi credinciosi apartinand cultelor religioase care considera ca rugaciunile colective pentru un anume lucru, aduse Divinitatii, se vor si implini, omitand faptul ca este indeajuns rugaciunea unui om drept sau neprihanit pentru ca aceasta sa isi afle raspunsul la Tatal ceresc. In acest sens, versetele de mai jos sunt elocvente:

Ioan 9;31: "Stim ca Dumnezeu n-asculta pe pacatosi; ci, daca este cineva temator de Dumnezeu si face voia Lui, pe acela il asculta."

1Petru 3;12: "Caci ochii Domnului sunt peste cei neprihaniti, si urechile Lui iau aminte la rugaciunile lor. Dar Fata Domnului este impotriva celor ce fac raul."


Mai mult, Dumnezeu ne invata sa nu ne rugam pentru lume, si nici chiar pentru cei din Adunare care o data ajunsi sa cunoasca adevarul, pacatuiesc cu voia si faptuiesc pacate care duc la moarte:

Evrei 6;4-6: "Caci cei ce au fost luminati odata, si au gustat darul ceresc, si s-au facut partasi Duhului Sfant, si au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor -si care totusi au cazut, este cu neputinta sa fie innoiti iarasi, si adusi la pocainta, fiindca ei rastignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, si-L dau sa fie batjocorit."

Evrei 10;26-27: "Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate,ci doar o asteptare infricosata a judecatii, si vapaia unui foc, care va mistui pe cei razvratiti."

1Ioan 5;16: "Daca vede cineva pe fratele sau savarsind un pacat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte. Este un pacat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru pacatul acela."


Acelasi aspect se regaseste si in scrierile Vechiului Testament, poporul evreu fiind socotit poporul lui Dumnezeu, ca o prefigurare a Adunarii lui Cristos, dupa coborarea Duhului Sfant, la Cincizecime:

Ieremia 7;16: "Tu insa nu mijloci pentru poporul acesta, nu inalta nici cereri, nici rugaciuni pentru ei, si nu starui pe langa Mine; caci nu te voi asculta!"

Ieremia 14;11-12: "Si Domnul mi-a zis: "Nu mijloci pentru poporul acesta!Caci, chiar daca vor posti, tot nu le voi asculta rugaciunile, si chiar daca vor aduce arderi de tot si jertfe de mancare, nu le voi primi; ci vreau sa-i nimicesc cu sabia, cu foametea si cu ciuma."

Reacții:

0 comentarii: