sâmbătă, 13 martie 2010

Pacea

Pacea Domnului
Din punct de vedere biblic se poate vorbi de doua paci: pacea crestina si pacea lumii. Daca pacea lumii este usor de inteles de toti oamenii, pacea crestina este cea care face distinctia intre lucrurile duhovnicesti si cele lumesti.

Pacea duhovniceasca este acea pace pe care crestinul o primeste prin puterea Duhului Sfant, ca o revelatie, fiinta sa fiind umpluta de dragostea divina. Este o pace tainica care se poate intelege si evalua valoric doar prin exercitiu:

Evrei 5;14: "Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a caror judecata s-a deprins, prin intrebuintare, sa deosebeasca binele si raul."

Mai mult, pentru a putea fi deosebita, aceasta pace se invata in timp, pe masura cresterii legaturii dintre om si Dumnezeu:

2Petru 1;2: "Harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Iisus Cristos!"

Pacea duhovniceasca nu are la baza invataturi pamantesti ce declanseaza sentimente de beatitudine, ci invataturi duhovnicesti, bine insusite, si suficient de mult timp experimentate astfel incat crestinul sa simta crucea si tot ceea ce deriva din Intaia Epistola catre Corinteni, capitolul 13, si mai ales sa simta incredintarea partasiei cu Dumnezeu:

1Corinteni 13;4-7: "Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul."

Sintetizand, se poate spune ca pacea duhovniceasca sau pacea crestina se regaseste in doua ipostaze:

1. In relationarea personala, directa, cu Dumnezeu, prin rugaciune, post, meditatie si alte modalitati asemanatoare:

Matei 6;6: "Ci tu, cand te rogi, intra in odaita ta, incuie-ti usa, si roaga-te Tatalui tau, care este in ascuns; si Tatal tau, care vede in ascuns, iti va rasplati."

Isaia 58;6-11: "Iata postul placut Mie: dezleaga lanturile rautatii, deznoada legaturile robiei, da drumul celor asupriti, si rupe orice fel de jug;imparte-ti painea cu cel flamand, si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l, si nu intoarce spatele semenului tau.
Atunci lumina ta va rasari ca zorile, si vindecarea ta va incolti repede; neprihanirea ta iti va merge inainte, si slava Domnului te va insoti.Atunci tu vei chema, si Domnul va raspunde, vei striga, si El va zice: "Iata-Ma!" Daca vei indeparta jugul din mijlocul tau, amenintarile cu degetul si vorbele de ocara,
daca vei da mancarea ta celui flamand, daca vei satura sufletul lipsit, atunci lumina ta va rasari peste intunecime, si intunericul tau va fi ca ziua in amiaza mare!
Domnul te va calauzi neincetat, iti va satura sufletul chiar in locuri fara apa, si va da din nou putere madularelor tale; vei fi ca o gradina bine udata, ca un izvor ale carui ape nu seaca."

2. In relationarea frateasca din Adunarea crestina, unde partasia curata poate identifica si valoriza aceasta pace, aratand masura fiecarui madular al trupului duhovnicesc, stadiul la care a ajuns crestinul, aflat sub puterea Duhului Sfant, precum si trebuintele acestuia in cresterea sa pe calea credintei:

Marcu 9;50: "Sarea este buna; dar daca sarea isi pierde puterea de a sara, cu ce ii veti da inapoi puterea aceasta? Sa aveti sare in voi insiva, si sa traiti in pace unii cu altii."

Luca 24;36: "Pe cand vorbeau ei astfel, insusi Iisus a stat in mijlocul lor, si le-a zis: "Pace voua!"

Ioan 16;33: "V-am spus aceste lucruri ca sa aveti pace in Mine. In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea."

Fapte 9;31: "Biserica se bucura de pace in toata Iudea, Galilea si Samaria, se intarea sufleteste, si umbla in frica Domnului; si, cu ajutorul Duhului Sfant, se inmultea."

Romani 1;7: "Deci, voua tuturor, care sunteti preaiubiti ai lui Dumnezeu in Roma, chemati sa fiti sfinti: Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru, si de la Domnul Iisus Cristos!"
Romani 5;1: "Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Iisus Cristos."

Romani 14;17: "Caci Imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci neprihanire, pace si bucurie in Duhul Sfant."

Romani 15;13: "Dumnezeul nadejdii sa va umple de toata bucuria si pacea, pe care o da credinta, pentru ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fiti tari in nadejde!"

Galateni 5;22: "Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,"

Filipeni 4;7: "Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Iisus. "

Coloseni 3;15: "Pacea lui Cristos, la care ati fost chemati, ca sa alcatuiti un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre, si fiti recunoscatori."

2Timotei 2;22: "Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnul dintr-o inima curata."

1Petru 5;14: "Spuneti-va sanatate unii altora cu o sarutare de dragoste. Pacea sa fie cu voi cu toti care sunteti in Cristos Iisus! Amin."

Iuda 1;2: "indurarea, pacea si dragostea sa va fie inmultite."

Apocalipsa 1;4: "Ioan, catre cele sapte Biserici, care sunt in Asia: Har si pace voua din partea Celui ce este, Celui ce era si Celui ce vine, si din partea celor sapte duhuri, care stau inaintea scaunului Sau de domnie,"Astfel, atunci cand se vorbeste despre pace in versete, precum cele ce urmeaza mai jos, se pune accentul pe o pace duhovniceasca, raportata strict la cadrul crestin al celor doua idei amintite anterior:
Psalmi 34;14: "Departeaza-te de rau, si fa binele; cauta pacea, si alearga dupa ea!"

Isaia 9;6: "Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; Il vor numi: "Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii."

Galateni 5;22: "Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia,"

1Tesaloniceni 5;23: "Dumnezeul pacii sa va sfinteasca El insusi pe deplin; si: duhul vostru, sufletul vostru si trupul vostru, sa fie pazite intregi, fara prihana la venirea Domnului nostru Iisus Cristos."

1Petru 3;10-11: "Caci cine iubeste viata, si vrea sa vada zile bune, sa-si infraneze limba de la rau, si buzele de la cuvinte inselatoare.
Sa se departeze de rau si sa faca binele, sa caute pacea, si s-o urmareasca."

Crestinul este dator sa caute acea pace, la care face referire Domnul Cristos in Evanghelia lui Ioan, pace pe care lumea nu o cunoaste:

Ioan 14;27: "Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se inspaimante."

Mai mult, Domnul Iisus Cristos este printul acelei paci pe care numai Duhul Sfant o poate aduce in interiorul crestinului, o pace total diferita de cea stiuta de toata lumea:

Filipeni 4;7: "Si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice pricepere, va va pazi inimile si gandurile in Cristos Iisus."
A trai in pace, asa cum ne indeamna Scriptura, reprezinta o certitudine doar pentru cei ai Lui, pacea fiind parte din Puterea divina insuflata de Duhul Sfant in sanul Adunarii crestine:

Luca 2;14: "Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte si pace pe pamant intre oamenii placuti Lui."

A da aceasta pace lumii nu are legatura cu puterea sau vointa omeneasca:

Matei 13;11: "…Pentru ca voua v-a fost dat sa cunoasteti tainele Imparatiei cerurilor, iarlor nu le-a fost dat."
Matei 7;6: "Sa nu dati cainilor lucrurile sfinte, si sa nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare, si sa se intoarca sa va rupa."

Aspectul descris de apostolul Pavel in Epistola catre Romani nu vizeaza, in nici un fel, pacea duhovniceasca. Dimpotriva, acesta trebuie tratat intr-un context general avand legatura cu pacea omeneasca, cu faptul de a convietui cu ceilalti, in afara Adunarii, crestinii fiind sfatuiti, atat cat depinde de ei, sa nu se razbune si sa traiasca in pacea cunoscuta de toata lumea:

Romani 12;18: "Daca este cu putinta, intrucat atarna de voi, traiti in pace cu toti oamenii."

Acest lucru nu a fost si nu este un scop crestin, ci reprezinta un act de normalitate in contextul vietii pe acest pamant. In acest sens, este elocventa fermitatea Domnului Iisus Cristos atunci cand face referire la pacea lumeasca:

Matei 10;34-36: "Sa nu credeti ca am venit s-aduc pacea pe pamant; n-am venit sa aduc pacea, ci sabia.
Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, si pe nora de soacra sa.Si omul va avea de vrajmasi chiar pe cei din casa lui."

Luca 12;51-53: "Credeti ca am venit sa aduc pace pe pamant? Eu va spun: nu; ci mai degraba dezbinare.

Caci, de acum inainte, din cinci, care vor fi intr-o casa, trei vor fi dezbinati impotriva a doi, si doi impotriva a trei.Tatal va fi dezbinat impotriva fiului, si fiul impotriva tatalui; mama impotriva fiicei, si fiica impotriva mamei; soacra impotriva nurorii, si nora impotriva soacrei."
De multe ori, exista tendinta de a se confunda pacea crestina cu pacea lumii, indeosebi in momentul in care se incearca interactiunea spirituala dintre crestinism si lume. Raportarea crestinului fata de cei din afara, adica lumea, trebuie sa aiba la baza atributele dragostei agape, enumerate de apostolul Pavel in Epistola catre Corinteni,capitolul 13, care o data transpuse in practica au ca efect pacea, insa nu si partasia cu cei din lume.
Grija de a nu pacatui sau de a nu fi partas la faptele firii pacatoase trebuie sa mentina treaza atentia fiecarui crestin. Atunci cand lumescul depaseste cadrul de relationare permis de Scriptura si, in mod evident, de legile omenesti, crestinul trebuie sa se retraga si sa se dezica atat spiritual cat si sufleteste de cei pentru care primeaza pacea lumeasca si nu Calea divina, indiferent despre cine este vorba, tata, mama, fiica, fiu, etc. Mai exact, in momentul in care crestinul interactioneaza cu o persoana din lume, cu riscul de a o supara, acesta nu trebuie sa ii accepte, in mod repetat, manifestarile sau faptele reprobabile, ci sa intervina, asa cum cere Scriptura, aplicand mustrarea sau nuiauaapostolului Pavel iar in ultima instanta, daca este cazul, sa se indeparteze de acea persoana:

Ezechiel 33;8-9: "Cand zic celui rau: "Raule, vei muri negresit!" si tu nu-i spui, ca sa-l intorci de la calea lui cea rea, raul acela va muri in nelegiuirea lui, dar sangele lui il voi cere din mana ta.
Dar daca vei instiinta pe cel rau, ca sa se intoarca de la calea lui, si el nu se va intoarce, va muri in nelegiuirea lui, dar tu iti vei mantui sufletul."

Tit 3;10: "Dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te de cel ce aduce dezbinari,"
De asemenea, pe langa faptul ca, in mod tacit, crestinul il va incuraja pe cel din lume sa traiasca mai departe in firescul sau si va face pace cu acesta, in numele bunatatii crestine, relationarea va prinde contur si in plan social. Astfel, se va pune accentul pe stabilirea unor interese comune, de natura sociala sau materiala, toate conlucrand spre o stare de bine, in care pacatul din cel lumesc este incuviintat de crestinul ce, in mod paradoxal, invoca Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta pace si prietenie de suprafata se vor contopi, rezultand o relationare dominata de griji si nevoi in care sistemul de valori umane si puterea pacatului vor ajunge sa il stapaneasca pe presupusul crestin. In cele din urma, acesta va fi inghitit de propria lui naivitate si slabiciune si va trebui sa se supuna unornorme si repere cu totul diferite de cele care lupta cu firea pacatoasa.

In Evanghelia lui Ioan, Domnul Iisus Cristos spune:
Ioan 17;15: "Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau."

De fapt, intreg capitolul 17 din Evanghelia lui Ioan este elocvent in ceea ce priveste deosebirea dintre lume si crestini care nu se pot amesteca cu cei din lume, chiar daca in plan fizic acestia trebuie sa convietuiasca. Mai mult, se stie foarte bine ca Domnul Iisus nu se roaga pentru lume:

Ioan 17;9: "Pentru ei Ma rog. Nu Ma rog pentru lume, ci pentru aceia, pe care Mi i-ai dat Tu; pentru ca sunt ai Tai."

Pana cand nu se intelege corect tot cadrul biblic si nu se desluseste cu adevarat termenul de lume, crestinismul reprezinta doar o iluzie, acesta confundandu-se cu actele filantropice, campaniile umanitare sau alte actiuni de acest fel. Nu intamplator, apostolul Ioan spune:

1Ioan 3;1: "Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. Lumea nu ne cunoaste, pentru ca nu L-a cunoscut nici pe El."

Dragostea la care se face referire in acest verset este o dragoste caracteristica Adunarii, o dragoste sufleteasca -phileo- prin care crestinul recunoaste nu doar cu mintea dar si cu sufletul pe copiii lui Dumnezeu, o dragoste pentru Cristos pe care lumea nu o poate cunoaste. Mai mult, apostolul Ioan ii invata pe crestini ca nu au voie sa iubeasca lumea:

1Ioan 2;15: "Nu iubiti lumea, nici lucrurile din lume. Daca iubeste cineva lumea,dragostea Tatalui nu este in El."

In acelasi sens se inteleg si spusele apostolului Pavel care evidentiaza si mai clar, intr-un mod indirect, faptul ca partasia sau pacea cu lumea nu reprezinta una dintre indatoririle crestinului:

Galateni 1;10: "Caut eu oare, in clipa aceasta, sa capat bunavointa oamenilor, sau bunavointa lui Dumnezeu? Sau caut sa plac oamenilor? Daca as mai cauta sa plac oamenilor, n-as fi robul lui Cristos."

In mod evident, crestinul nu poate fi preocupat de bunastarea materiala a lumii acesteia in timp ce principala sa menire o constituie salvarea sufletului pentru viata vesnica din Cer. Mai mult, crestinul nu poate incalca legile sau normalitatea impusa de lumea in care traieste astfel incat sa fie constrans sa-si justifice sau sa aplice o anume pace fata de cei din lume. In consecinta, se subintelege ca pacea crestina manifestata fata de cei din lume nu exista.

In antiteza cu pacea lui Cristos se situeaza pacea lumeasca, insa nu acea pace fireasca, ci aceea care prin compromisuri, prin incalcarea dreptatii si a binelui dorit de Dumnezeu, permite faptuirea nelegiuirilor, a idolatriilor si a tuturor faptelor ce contravin Cuvantului lui Dumnezeu, vizand un alt scop decat mantuirea sufletelor:

Iacov 4;4: "Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie prieten cu lumea se face vrajmas cu Dumnezeu."

Prietenia cu lumea presupune compromisul, acceptarea pacatului cu voia, relationarea pe baza de interese materiale, si toate acestea pe fondul unei pacii lumesti total opusa pacii sfintitoare. In acest sens, Scriptura spune:

1Tesaloniceni 5;3: "Cand vor zice: "Pace si liniste!" atunci o prapadenie neasteptata va veni peste ei, ca durerile nasterii peste femeia insarcinata; si nu va fi chip de scapare."

La nivel teoretic, aceasta pace lumeasca este criticata in mediile religioase, in special, in momentul in care se face referire la cele descrise in Evanghelia lui Luca:

Luca 17;27-29: "mancau, beau, se insurau si se maritau pana in ziua cand a intrat Noe in corabie; si a venit potopul si i-a prapadit pe toti. Ce s-a intamplat in zilele lui Lot, se va intampla aidoma: oamenii mancau, beau, cumparau, vindeau, sadeau, zideau; dar, in ziua cand a iesit Lot din Sodoma, a plouat foc si pucioasa din cer, si i-a pierdut pe toti."

In concret, din cauza intereselor de ordin religios sau social, precum si a ipocriziei sau setei de intaietate, se ingaduie partasia cu cei care se dovedesc a fi falsi crestini, fie doar prin accept mental, incalcandu-se astfel Cuvantul Domnului care spune:

Levitic 19;17: "Sa nu urasti pe fratele tau in inima ta; sa mustri pe aproapele tau, dar sa nu te incarci cu un pacat din pricina lui."

1Corinteni 5;9-11: "V-am scris in epistola mea sa n-aveti nici o legatura cu curvarii. -
Insa n-am inteles cu curvarii lumii acesteia, sau cu cei lacomi de bani, sau cu cei hrapareti, sau cu cei ce se inchina la idoli, fiindca atunci ar trebui sa iesiti din lume.
Ci v-am scris sa n-aveti nici un fel de legaturi cu vreunul care, macar ca isi zice "frate", totusi este curvar, sau lacom de bani, sau inchinator la idoli, sau defaimator, sau betiv, sau hraparet; cu un astfel de om nu trebuie nici sa mancati."

2Corinteni 6;14: "Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si faradelege? Sau cum poate sta impreuna lumina cu intunericul?"

Galateni 6;8: "Cine seamana in firea lui pamanteasca, va secera din firea pamanteasca putrezirea; dar cine seamana in Duhul, va secera din Duhul viata vesnica."

Efeseni 5;11: "Si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunericului, ba inca mai degraba osanditi-le."

2Tesaloniceni 3;6-14: "In Numele Domnului nostru Iisus Cristos, va poruncim, fratilor, sa va departati de orice frate, care traieste in neoranduiala, si nu dupa invataturile, pe care le-ati primit de la noi.
Voi insiva stiti ce trebuie sa faceti ca sa ne urmati; caci noi n-am trait in neoranduiala, intre voi.
N-am mancat de pomana painea nimanui; ci, lucrand si ostenindu-ne, am muncit zi si noapte, ca sa nu fim povara nimanui dintre voi.
Nu ca n-am fi avut dreptul acesta, dar am vrut sa va dam in noi insine o pilda vrednica de urmat.
Caci, cand eram la voi, va spuneam lamurit: "Cine nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance."
Auzim insa ca unii dintre voi traiesc in neoranduiala, nu lucreaza nimic, ci se tin de nimicuri.
Indemnam pe oamenii acestia si-i sfatuim, in Domnul nostru Iisus Cristos, sa-si manance painea lucrand in liniste.
Voi, fratilor, sa nu osteniti in facerea binelui.
Si daca n-asculta cineva ce spunem noi in aceasta epistola, insemnati-vi-l, si sa n-aveti nici un fel de legaturi cu el, ca sa-i fie rusine."
Masura lucrurilor duhovnicesti o confera sfintenia si pacatul. Acestea stau la baza judecatii oricarui lucru iar pacea nu poate face exceptie, intrucat esenta crestina consta in transformarea firii, dintr-una pamanteasca in una duhovniceasca. Cei care practica faptele firii pacatoase nu pot simti pacea duhovniceasca, si nici nu pot fi partasi la o astfel de pace, fie ea si de suprafata, deoarece acest lucru ar presupune ca acestia sa traiasca prin reperele nevazute ale Duhului. Grija crestinului o reprezinta inlaturarea pacatului si indepartarea de cei care accepta faptele firii pacatoase si uneltesc, in mod constient, impotriva Voii lui Dumnezeu:

1Corinteni 6;17: "De aceea: "Iesiti din mijlocul lor, si despartiti-va de ei, zice Domnul; nu va atingeti de ce este necurat, si va voi primi."

1Ioan 3;8 : "Cine pacatuieste, este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la inceput. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului."
Cuvantul Scripturii il obliga, cu precadere, pe cel ce se considera crestin sa nu se faca partas firii pamantesti chiar daca in aparenta acesta nu faptuieste vreo lucrare a intunericului. Cautarea sau incuviintarea unei paci omenesti ce ignora crucea si reperele ei, prin care se stabilesc legile duhovnicesti si se lupta impotriva firii pacatoase, nu fac decat sa calce in picioare Cuvantul Domnului. Mai mult, firea pacatoasa are tendinta de a alerga mereu catre o pace fireasca, in familie sau in societate, catre o stare de impacare si buna intelegere, de dragul egoismului propriu dar si din dorinta de a nu-i pierde pe cei apropiati din lume. De aici rezulta si acceptarea pacatului pe fondul obisnuintei si alplacerilor materiale, ignorandu-se duritatea Cuvantului:

Matei 18;9: "Si daca ochiul tau te face sa cazi in pacat, scoate-l si leapada-l de la tine. Este mai bine pentru tine sa intri in viata numai cu un ochi, decat sa ai amandoi ochii, si sa fii aruncat in focul gheenei."

0 comments:

Trimiteți un comentariu