vineri, 13 noiembrie 2009

Pacatul cu voia




Dumnezeu poate ierta orice pacat, doar daca persoana care a savarsit acel pacat nu a stiut ca este vorba de un pacat. Pacatul cu voia nu poate fi trecut cu vederea de Dumnezeu. Exista pacate care sunt greu de evitat atunci cand crestinul se afla la inceput pe Calea duhovniceasca intrucat acestea sunt profund inradacinate in firea umana. Astfel de pacate pot fi iertate, insa atunci cand este vorba de fapte pacatoase, ce stau si in puterea unui om mai slab, precum: crima, furtul, adulterul, etc. si care pot fi evitate, nu se mai poate vorbi de iertare.

1Ioan 5;16: “Daca vede cineva pe fratele sau savarsind un pacat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte. Este un pacat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru pacatul acela.” Din acest verset reiese, in mod clar, ca, daca rugaciunea pentru un astfel de om nu este ingaduita, de iertarea in cauza nici nu mai poate fi vorba.

Scriptura ne invata:

1Corinteni 4;6: “Sa nu treceti peste ce este scris”. Astfel, exista pacate care sunt legate de firea umana, ca si comportament general, si care se pot remedia in timp, si pacate care tin de fapte, in mod evident, grave, care se pot constientiza si care nu isi mai au locul in discutia iertarii.
Daca copilul greseste trebuie invatat sa nu mai greseasca. Daca greseste cu voia, in functie de varsta pe care o are, se aplica masura corectiei, potrivit gravitatii faptelor sale. Prin urmare, si Dumnezeu il iarta pe omul care nu are cunostinta de ceea ce presupune cu adevarat fapta pacatoasa, chiar si intr-un inceput de straduinta crestina. Dumnezeu iarta doar pacatele care tin de atitudinea impamantenita si nicidecum pacatele voite, cunoscute dinainte ca fiind grave. Se stie ca judecata lui Dumnezeu va fi facuta potrivit faptelor fiecaruia.

In aceste vremuri de pe urma, crestinii se afla sub influenta Duhului Sfant care se ingrijeste de cei ai Lui si ii tine departe de pacat. Crestinii sunt supusi greselii, dar nu pacatului, conditia fiind ca acestia sa se gaseasca in starea de “hrana tare”. Legea nu mai are putere asupra crestinilor adevarati intrucat harul ii pazeste ca sa nu mai pacatuiasca:

1Ioan 5;18: “Stim ca oricine este nascut din Dumnezeu, nu pacatuieste, ci Cel nascut din Dumnezeu il pazeste, si cel rau nu se atinge de el.”

Nimeni nu se poate ascunde de Cuvantul lui Dumnezeu. Din momentul in care se ajunge la cunoasterea cu adevarat a Cuvantului, se intra sub judecata lui daca se pacatuieste cu voia. In acest sens, versetele de mai jos sunt categorice:

Evrei 10;26-27: “Caci, daca pacatuim cu voia, dupa ce am primit cunostinta adevarului, nu mai ramane nici o jertfa pentru pacate,ci doar o asteptare infricosata a judecatii, si vapaia unui foc, care va mistui pe cei razvratiti.”
Scriptura ne arata ca exista pacate care duc la moarte si pacate care nu duc la moarte. In functie de anumite repere duhovnicesti se poate evalua la un om gravitatea pacatului sau. Cel care savarseste pacate care nu duc la moarte, in mod repetat, poate fi iertat un timp, cu conditia ca acesta sa se indrepte prin ascultarea de cel duhovnicesc. Acesta, la randul sau, trebuie sa tina seama de capacitatea acelui om de a recepta Cuvantul precum si de etapa de credinta in care se afla.

Justificarile pacatelor savarsite cu voia nu au nici un suport real. Acestea vin din partea oamenilor care nu iubesc cu adevarat Cuvantul lui Dumnezeu, ci doar mimeaza credinta. Mai mult, acesti oameni sunt lumesti, spoiti pe dinafara cu var, care slujesc la doi stapani si care isi cauta multumirea prin faptele firii pacatoase.

Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, s-a intrupat pentru a implini Legea sub care traiau evreii. El le arata acestora, prin alt fel de cuvinte, Legea care era valabila pentru toti si prin care orice pacat putea fi socotit la fel de grav, mai ales ca acestia cunosteau Legea lui Moise.

Tot Cristos este Cel care ii spune femeii prinse in adulter, in Evanghelia lui Ioan 8;11: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti”. Jertfa pe cruce nu avusese loc iar Iisus inca nu inviase. Nu se poate compara societatea, mentalitatea oamenilor, din secolul I, cu ceea ce au ajuns sa cunoasca crestinii in ziua de azi, sub lucrarea Duhului Sfant, aspect extrem de important in analiza acestor lucruri scripturale. La fel ca si adulterul, si alte pacate sunt considerate extrem de grave pentru ca pana la urma tot despre inselare este vorba. Evreii care au adus-o pe femeia adultera in fata lui Iisus au constientizat in acele momente ca pot fi socotiti la fel de vinovati mai ales ca ei cunosteau mai mult decat acea femeie ceea ce scria in Lege. Un pacat care este infaptuit de cineva aflat in starea de pocainta poate fi iertat. Acelasi pacat insa, nu mai poate fi iertat daca este savarsit de crestinul aflat in starea de “lapte duhovnicesc”, acesta devenind pacat cu voia, tocmai datorita cunoasterii mai mari si a unui exercitiu al firii, in viata de zi cu zi, mult mai indelungat.

Textul Scripturii nu ne ofera prea multe detalii despre femeia prinsa in adulter. Prin urmare, se poate presupune orice. Este posibil ca femeia sa fi stiut de gravitatea pacatului, dar sa nu fi crezut in respectarea Legii si astfel vinovatia faptului de a comite adulter nu a existat in constiinta ei. Femeia a fost adusa, spre judecata, conform Legii pe care o tineau evreii, dar poate ca ea nici nu avea credinta in Dumnezeu si in Legea lui Moise. Pe de alta parte, exista posibilitatea ca ea sa fi avut credinta, dar in felul in care cred, in zilele noastre, marea majoritate a oamenilor, cu alte cuvinte, daca fac adulter sunt iertati de Dumnezeu, fara ca acestia sa cunoasca invataturile Scripturii. De asemenea, se poate presupune ca femeia se baza pe faptul ca nu va fi prinsa iar in cazul in care s-ar fi intamplat contrariul, nu ar mai fi interesat-o consecintele, gandindu-se la fatarnicia celor ce cunosteau Legea dar pe care o calcau cu buna stiinta. Astfel, ea ar fi considerat ca si acei evrei pot fi socotiti la fel de vinovati ca si ea, si in acest caz, dreptatea nu ar fi functionat la fel pentru toti.

Din momentul in care Iisus generalizeaza gravitatea pacatului, prin spusele Sale catre evreii ce adusesera la El femeia adultera spre a fi judecata, toti realizeaza in mintea lor ca nu erau cu nimic mai presus decat acea femeie, la nivel de fapte, ei incalcand in alt fel Legea, din cauza slabiciunii firii lor. Era firesc ca acei evrei sa se retraga din fata lui Iisus, intrucat Legea se dovedea slaba in fata Mantuitorului. Invatatura adusa de Cristos era mult mai profunda si socotea drept un pacat grav, ce trebuia pedepsit, nu numai pe cel numit “adulter” la acea vreme, ci orice alt pacat considerat un adulter fata de Dumnezeu, daca cunoasterea Scripturilor era mare.

Prin spusele Sale, Cristos i-a determinat pe toti cei prezenti sa constientizeze ca meritau si ei sa fie ucisi cu pietre deoarece prin Lege venea doar cunostiinta pacatului, nu si puterea de a nu-l mai savarsi. Astfel, era normal, in acel context, ca femeia sa nu mai fie condamnata la moarte, caci acest lucru ar fi insemnat si uciderea celor de fata. Prin urmare, era nevoie ca Fiul sa fie rastignit pentru toti, astfel incat slabiciunea sa fie inlaturata iar prin invierea Lui, Duhul Sfant sa dea posibilitatea celor care urmau sa traiasca prin credinta, prin Legea Duhului de viata, sa nu mai aiba parte de neputinta caracteristica celor de sub Lege. Gradualizarea pacatelor nu se mai face potrivit Legii, ci in functie de etapele duhovnicesti: pocainta, lapte duhovnicesc si hrana tare.

Mai mult, se poate observa ca in momentul in care femeia ramane singura cu Iisus, il recunoaste pe Acesta ca fiind Mesia iar cuvintele Mantuitorului nu sunt intamplatoare:“Du-te si sa nu mai pacatuiesti”, pentru ca o data ce Il recunoscuse, aceasta era obligata sa Il si asculte.

Aceasta pilda este valabila pentru toti cei care pretind ca au cunostinta de invatatura Noului Testament si ca il urmeaza pe Cristos, fara sa tina insa seama de spusele Lui cu privire la pacatul cu voia care nu mai poate fi iertat. Ai fost iertat in slabiciune, cand nu ai avut parte de cunoastere, insa o data ce ai ajuns la Cristos, invatatura Lui trebuie aplicata, fara nici o retinere, in practica de zi cu zi. Doar cei care nu vor sa asculte de Cristos si implicit nu dau importanta invataturii Sale, sustin ca este imposibil sa nu pacatuiesti. Prin acest fel de gandire, ei se situeaza cu mentalitatea si cunoasterea in Legea lui Moise, in perioada dinaintea rastignirii lui Iisus. Astfel, acesti oameni nu au incredintarea ca Duhul Sfant ar putea sa-i ajute in mod concret, in viata de zi cu zi, sa nu mai pacatuiasca cu voia.

Se stie foarte bine ca Duhul Sfant este Mangaietorul care ne invata toate. Iertarea are semnificatia ei, dar si neiertarea are locul ei bine determinat in Noul Testament, prin multitudinea de versete care fac referire la despartirea Binelui de Rau, si care scot in evidenta faptul ca cei ce savarsesc, cu voia, astfel de lucruri nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Daca Noul Testament vorbeste doar despre iertare si mai putin despre pedeapsa, fie ea si vesnica, nu inseamna ca putem trata Scriptura ca pe o carte de povesti, ca putem pacatui pentru ca, pana la urma, vom fi toti iertati.

Reacții: