Mi título contenido de la página

joi, 13 mai 2010

Fiinta cea noua

Nelamuririle in ceea ce priveste definirea fiintei celei noi, apar din faptul ca, daca din punct de vedere teoretic se stie ca fiinta cea noua nu mai pacatuieste, in realitatea vietii, lucrurile capata o alta forma, intrucat reperul il reprezinta gandirea umana ce deja a inmagazinat anumite idei dogmatice, care de cele mai multe ori nu reflecta adevarul biblic, si astfel, in mod inevitabil, iau nastere contradictii care nu conduc la nici un rezultat concret. Confuzia care se creeaza are la baza neintelegerea mai multor versete ale Scripturii, precum si neputinta de a aplica invataturile biblice in viata de zi cu zi. Ceea ce apostolul Pavel descrie in Epistola catre Romani nu are nici o legatura cu fiinta cea noua:

Romani 7;14-24: "Stim, in adevar, ca Legea este duhovniceasca: dar eu sunt pamantesc, vandut rob pacatului. Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc.Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Stiu, in adevar, ca nimic bun nu locuieste in mine, adica in firea mea pamanteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste in mine. Gasesc dar in mine legea aceasta: cand vreau sa fac binele, raul este lipit de mine. Fiindca, dupa omul dinauntru imi place Legea lui Dumnezeu; dar vad in madularele mele o alta lege, care se lupta impotriva legii primite de mintea mea, si ma tine rob legii pacatului, care este in madularele mele.
O, nenorocitul de mine! Cine ma va izbavi de acest trup de moarte?..."


In versetele de mai sus, care ar putea fi derutante pentru unii, apostolul Pavel lasa doar impresia ca face referire la persoana sa, intrucat ar fi absurd sa se creada ca un apostol, plin de Duhul Sfant, s-ar mai putea afla in acea stare de slabiciune. Motivul pentru care Pavel foloseste persoana intai in exprimare il reprezinta grija lui de a nu-i poticni pe cei slabi carora doreste sa le explice, de fapt, starea naturala a firii pamantesti, adica starea in care un om, proaspat intrat pe calea pocaintei, ajunge sa se confrunte cu acele mari slabiciuni descrise in versete. Aceste versete contin descrierea cea mai fidela a primei etape pe drumul credintei, cea de pocainta, in care doar partea rationala lucreaza in sens duhovnicesc, nu si puterea din om, aflata inca sub stapanirea firii pamantesti. In cele expuse mai sus de apostolul Pavel nu poate fi vorba de fiinta cea noua. Aceasta fiinta apare, se naste, doar in momentul in care crestinul ajunge in etapa de hrana tare, atat din punctul de vedere al intelepciunii duhovnicesti, cat si al practicii duhovnicesti, prin puterea Duhului Sfant. In aceasta etapa de hrana tare, nu se mai poate vorbi de slabiciune intrucat crestinul nu mai traieste prin cele lumesti, fiind invatat de Duhul Sfant cum sa creasca pe Calea credintei si in ce fel sa elimine din viata lui pacatul si slabiciunile firii.

 Dorinta prea mare, graba sau necunoasterea au stat la baza perceptiei gresite a conceptului nasterii din nou de catre unele culte religioase. Astfel, potrivit dogmelor acestora, nasterea din nou ar avea loc in momentul in care omul doreste sa se pocaiasca, omitandu-se, cu buna stiinta, ca firea acestuia nu se poate schimba, intr-o singura zi, printr-un act ritualic. Efectele unei astfel de abordari au constat in contradictii intre versete, perceperi eronate ale anumitor texte, dar si intr-o stagnare in ceea ce priveste schimbarea concreta a firii, individul, in imaturitatea ta duhovniceasca, considerandu-se, de la bun inceput, schimbat sau mai bine spus, nascut din nou.

De asemenea, se mai poate concluziona ca prin aceasta teorie se minimalizeaza valoarea Cuvantului "viu si lucrator", invatatura Scripturii fiind acceptata doar la nivel de cunoastere umana sau eventual ca un etalon de comportament in societate, si se refuza posibilitatea concreta prin care Duhul Sfant il ajuta pe crestin sa creasca pe Calea lui Cristos. Firea pamanteasca nu moare decat atunci cand crestinul a ajuns in etapa de hrana tare. Pana in acel moment, acesta este antrenat intr-o lupta continua impotriva firii, pentrua se putea imbraca cu cele duhovnicesti.

Reacții:

0 comentarii: