duminică, 13 decembrie 2009

Ziua de odihna




Pentru a se intelege aspectul duhovnicesc al zilei de odihna trebuie, mai intai, sa se faca distinctia intre invatatura Vechiului Testament si cea a Noului Testament, nu doar din punctul de vedere al lucrarilor divine cu omul, prin Lege si respectiv, prin Duhul Sfant, ci si din perspectiva celor doua intelegeri ale Cuvantului, divina si umana.

In Vechiul Testament, ziua de odihna era sabatul – sambata – zi nelucratoare, hotarata de catre Dumnezeu pentru odihna saptamanala a evreilor. Ziua de odihna semnifica un semn de aducere-aminte fata de Legea lui Dumnezeu, evreii primind aceasta Lege din cauza neputintei lor de a intelege natura divina a lui Dumnezeu:

Exodul 20;8-11: "Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti.Sa lucrezi sase zile, si sa-ti faci lucrul tau.
Dar ziua a saptea este ziua de odihna inchinata Domnului, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in sase zile a facut Domnul cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit: de aceea a binecuvantat Domnul ziua de odihna si a sfintit-o."


In Noul Testament, ziua de odihna nu mai reprezinta o zi obligatorie de repaos fizic. Acest aspect este evidentiat de apostolul Pavel in Epistola catre Romani:

Romani 14;5-6: "Unul socoteste o zi mai pe sus decat alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare sa fie deplin incredintat in mintea lui.
Cine face deosebire intre zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire intre zile, pentru Domnul n-o face. Cine mananca, pentru Domnul mananca; pentru ca aduce multamiri lui Dumnezeu. Cine nu mananca, pentru Domnul nu mananca; si aduce si el multamiri lui Dumnezeu."

Inca din perioada apostolica, Pavel descrie trecerea de la acea zi de odihna fizica, obligatorie, cunoscuta din Vechiul Testament, la o zi de odihna duhovniceasca, asa cum se observa in Epistola catre Evrei:

Evrei 4;3-11: "Pe cand noi, fiindca am crezut, intram in "odihna", despre care a vorbit El, cand a zis: "Am jurat in mania Mea, ca nu vor intra in odihna Mea!" Macar ca lucrarile Lui fusesera ispravite inca de la intemeierea lumii. Caci intr-un loc a vorbit astfel despre ziua a saptea: "Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea de toate lucrarile Lui."Si aici este zis iaras: "Nu vor intra in odihna Mea!"
Deci, fiindca ramane ca sa intre unii in odihna aceasta, si pentru ca aceia carora li s-a vestit intai vestea buna n-au intrat in ea, din pricina neascultarii lor.El hotaraste din nou o zi: "Astazi," -zicand, in David, dupa atata vreme, cum s-a spus mai sus: "Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile!" Caci, daca le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu dupa aceea de o alta zi.Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.Fiindca cine intra in odihna Lui, se odihneste si el de lucrarile lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrarile Sale. Sa ne grabim dar sa intram in odihna aceasta, pentru ca nimeni sa nu cada in aceeas pilda de neascultare."


In A Doua Epistola a lui Petru, se observa ca acea zi de odihna, calendaristica, se transfigureaza intr-o zi milenara, divina:
2Petru 3;8: "Dar, preaiubitilor, sa nu uitati un lucru: ca, pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, si o mie de ani sunt ca o zi."
Odihna fizica, specifica sabatului evreiesc, devine o odihna duhovniceasca, sau cu alte cuvinte, o traire permanenta a crestinului in Dragostea lui Dumnezeu, inca din viata aceasta, pentru a se putea obisnui cu vesnicia celor "o mie de ani". Pentru un crestin, o zi calendaristica, precum cea de sabat, nu mai prezinta nici o valoare, intrucat el nu traieste in slabiciunea firii omenesti, precum traia poporul evreu care nu avea Duhul Sfant:

2Corinteni 4;18: "Pentru ca noi nu ne uitam la lucrurile care se vad, ci la cele ce nu se vad; caci lucrurile care se vad, sunt trecatoare, pe cand cele ce nu se vad, sunt vecinice."

In zilele noastre, odihna nu se mai poate intelege ad litteram, crestinii odihnindu-se ori de cate ori fac fapte din Dragoste, prin credinta. De asemenea, Divinitatea nu poate filimitata la o anume zi calenderistica in nici o ipostaza a inchinarii noastre fata de Dumnezeu. Raportarea crestinului se face la starea divina, de Duh, prin prisma careia acesta trebuie sa inteleaga si sa traiasca ziua de odihna, intrucat duhul sau nu mai are nici o legatura cu cele ce tin de natura umana, precum spune apostolul Pavel:

Galateni 2;20: "...dar nu mai traiesc eu, ci Cristos traieste in mine."
Ioan 8;56: "Tatal vostru Avraam a saltat de bucurie ca are sa vada ziua Mea: a vazut-o si s-a bucurat." 







Reacții: